B**** A********
ReclamantA****** D* P**** Ş* I********** P***** A********** - C***** J******* B****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamantul B**** A******** în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA de PLĂŢI şi INTERVENŢIE pentru AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEŢEAN BIHOR. Dispune suspendarea executării Procesului verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. TC 765/12.10.2012 până la soluţionarea definitivă a fondului dedus judecăţii ce face obiectul dos nr. 4290/111/2014* al Tribunalului Bihor. Executorie. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică din data de 28.04.2016.
Hotarare 774/2016 din 28.04.2016În vederea deliberării, În conformitate cu dispoziţiile art.396 C.proc.civ, amână pronunţarea la data de 28.04.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.04.2016scos de pe rol în urma admiterii declaraţiei de abţinere a doamnei jud. Tod Angela
Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Tod Angela în dosarul nr. 3329/111/2015. Constată că d-na judecător Tod Angela este incompatibilă să soluţioneze cererea care face obiectul dosarului nr. 3329/111/2015 al Tribunalului Bihor. Fără cale de atac Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.02.2016.
Incheiere abtinere din 24.02.2016