V****** G*******
ContestatorS*** E** K** R****** S***** B********
IntimatConstată perimată cererea. Obligă contestatorul la plata sumei de 479,57 lei către stat, cu titlu de ajutor public judiciar Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare . Pronunţată în şedinţă publică, azi 02 Februarie 2016.
Hotarare 59/2016 din 02.02.2016Luând act de lipsa părţilor, împrejurare în care nu este posibilă punerea în discuţie a efectuării unei expertize de specialitate, instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va dispune suspendarea judecăţii cauzei
Incheiere suspendare din 30.06.2015Apreciind că în cauză se impune efectuarea unei expertize de specialitate, probă ce nu poate fi dispusă decât după punerea în discuţia contradictorie a părţilor, instanţa va amâna judecata cauzei şi va dispune citarea părţilor
Incheiere de sedinta din 16.06.2015Admite cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată în dosarul numărul 332/230/2015 al Judecătoriei Filiaşi, având ca obiect “ contestaţie la executare”, de contestatorul – petent V****** G*******, Scuteşte contestatorul – petent de plata sumei de 479,57 lei, datorată cu titlu de taxă judiciară de timbru. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 Iunie 2015
Incheiere de sedinta din 15.06.2015Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. 1 din OUG 51/2008 „ Asupra cererii de ajutor public judiciar, instanţa se pronunţă, fără citarea părţilor, prin încheiere motivată dată în camera de consiliu”, instanţa va acorda termen pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar formulată de contestator pentru plata taxei judiciare de timbru
Incheiere de sedinta din 26.05.2015Dispune citarea contestatorului cu menţiunea de a depune: o declaraţie pe propria răspundere prin care să precizeze daca in cursul ultimelor 12 luni a mai beneficiat de ajutor public judiciar, in ce forma, pentru ce cauza, precum si cuantumul acestui ajutor, înscrisuri doveditoare ale veniturilor acestuia si ale familiei sale, precum si dovezi cu privire la obligaţiile de întreţinere sau de plata, sub sancţiunea anulării cererii de acordare a ajutorului public judiciar ca informă. Dispune emiterea unei adrese către B.E.J. Lăpădat Nicolae şi către intimata S*** E** K** R****** S***** B******** cu menţiunea de a depune, în fotocopie conform cu originalul, înscrisuri ce justifică suma ce se face executată.
Incheiere de sedinta din 07.05.2015Dispune citarea intimatei S*** E** K** R****** S***** B******** cu fotocopie de pe contestaţia la executare şi conform prevederilor art. 715 alineatul 3 din Codul de procedură civilă republicat, cu menţiunea de a depune la dosar întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicarea contestaţiei la executare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel. Dispune citarea contestatorului Valeanu Gheorghe cu menţiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 479,57 lei, datorată potrivit dispoziţiilor articolului 10 alineatul 2 teza I din Ordonanţa de Urgenţă numărul 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării contestaţiei la executare ca netimbrată, punându-i-se în vedere contestatorului că are posibilitatea de a formula, în condiţiile legii - O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi în termen de 5 zile de la primirea comunicării, cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru. Dispune emiterea unei adrese către B.E.J. Lăpădat Nicolae cu solicitarea de a transmite până la termenul de judecată stabilit la data de 07 mai 2015, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare nr. 1689/E/2014, privindu-l pe contestatorul V****** G******* şi pe intimata S*** E** K** R****** S***** B********, precizând dacă solicită sau nu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor ocazionate de transmiterea copiilor de pe actele dosarului de executare numărul 1689/E/2014.
Incheiere de sedinta din 09.04.2015