I******* V*****
ReclamantS********* A** D** L******* S**
PârâtAdmite în parte acţiunea. Constată nulitatea absolută a deciziilor nr. 17/30.10.2014 şi 235140045/4.11.2014 precum şi a procesului verbal nr. 16/30.10.2014. Constată încetat de drept contractul individual de muncă nr. 1/9.05.2013 la data rămânerii definitive a prezentei. Obligă pe intimată să plătească contestatorului despăgubiri echivalente cu salariile indexate, majorate şi neachitate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 30.10.2014 şi până la rămânerea definitivă a prezentei. Respinge ca nefondată cererea contestatorului privind plata de daune morale. Admite în parte cererea contestatorului referitoare la cheltuielile de judecată şi obligă intimata să plătească cu acest titlu suma de 1500 lei, prin reducererea onorariului de avocat solicitat. Disjunge capătul de cerere privind obligarea angajatului la plata drepturilor salariale restante şi dispune citarea părţilor pentru data de 23.10.2015. Executorie. Cu drept de apel în 15 zile de la comunicare, declaraţia de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Bacău. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 902/2015 din 11.09.2015Respinge excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bacău. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată in şedinţă publică, azi, 15.07.2015.
Incheiere de sedinta din 15.07.2015Având in vedere cererile depuse la dosar de apărătorii părţilor prin care solicită termen fiind in imposibilitate de a se prezenta, constată întemeiate cererile, , urmând a fi admise, sens in care ;
Incheiere de sedinta din 05.06.2015