Dosar 33742/197/2010 din 13.11.2015

acţiune în constatare RJ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 33742/197/2010
Data dosar:
13.11.2015
Instanta:
Curtea de Apel Brașov
Departament:
Sectia Civilă
Obiect:
acţiune în constatare RJ
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C3R civil
  • Admitere recurs

    Admite recursul declarat de reclamanţii N**** A**** şi N**** A** împotriva deciziei civile nr. 1118/Ap/15 octombrie 2015 a Tribunalului Braşov, pe care o modifică în parte, în sensul că admite apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 4153/03 aprilie 2014 a Judecătoriei Braşov, pe care o schimbă în parte. Admite în parte acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanţii N**** A**** şi N**** A** în contradictoriu cu pârâţii Deak Ioan jr. şi Deak Andrei, ambii în calitate de moştenitori ai defunctului Deak Ioan, Condrea Ştefan şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Constată că între defunctul Deak Ioan, autorul pârâţilor Deak Ioan jr. şi Deak Andrei, şi pârâtul Condrea Ştefan a intervenit contractul de vânzare-cumpărare din data de 20 februarie 1956, prin care Deak Ioan a vândul pârâtului Condrea Ştefan cota de 1/8 din imobilul situat în Braşov, str. Pavilioanelor CFR nr. 47, înscris în cf vechi nr. 8149 Braşov, nr. top iniţial 8484, teren identificat în cf actual nr. 122876 Braşov, nr. top 8484/2/1, în suprafaţă de 521 mp – conform suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. Răzvan Trett, varianta I, care face parte integrantă din prezenta decizie. Obligă pe pârâţii Deak Ioan jr. şi Deak Andrei să încheie cu pârâtul Condrea Ştefan contract de vânzare-cumpărare autentic asupra imobilului mai sus identificat, în caz de refuz prezenta decizie urmând să ţine loc de act apt pentru intabularea dreptului de proprietate al pârâtului Condrea Ştefan. Dispune intabularea dreptului de proprietate al pârâtului Condrea Ştefan asupra imobilului cu titlu de cumpărare. Constată că între pârâtul Condrea Ştefan şi reclamantul N**** A**** a intervenit contractul de vânzare-cumpărare din data de 21 decembrie 1971, prin care pârâtul a vândut reclamantului imobilul mai sus identificat. Obligă pe pârâtul Condrea Ştefan să încheie cu reclamantul N**** A**** contract de vânzare-cumpărare autentic asupra acestui imobil, în caz de refuz prezenta decizie urmând să ţine loc de act apt pentru intabularea dreptului de proprietate al reclamantului N**** A****. Dezmembrează imobilul înscris în cf nr. 122876 Braşov, nr. top 8484/2, teren de 4168,60 mp în două loturi cu nr. top noi: nr. top 8484/2/1 teren în suprafaţă de 521 mp, respectiv nr. top 8484/2/2 teren în suprafaţă de 3648 mp. Constată nulitatea absolută totală a titlului Statului Român asupra imobilului identificat în cf nr. 122876 Braşov, nr. top 8484/2/1, teren în suprafaţă de 521 mp – conform suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. Răzvan Trett, varianta I, care face parte integrantă din prezenta decizie şi dispune radierea dreptului de proprietate a Statului Român asupra acestui imobil. Dispune ieşirea din indiviziune asupra imobilului înscris în cf nr. 122876 Braşov, nr. top 8484/2 prin formarea a două loturi, conform suplimentului la raportul de expertiză tehnică întocmit de ing. Răzvan Trett, varianta I, care face parte integrantă din prezenta decizie. Atribuie lotul nr. I, cu nr. top nou 8484/2/1, teren în suprafaţă de 521 mp, reclamanţilor N**** A**** şi N**** A** iar lotul nr. II, cu nr. top nou 8484/2/2, teren în suprafaţă de 3.648 mp, pârâtului Statul Român. Constată că reclamanţii N**** A**** şi N**** A** au edificat pe terenul atribuit o casă de locuit compusă din trei camere, bucătărie, cămară, debara, baie, garaj şi anexe gospodăreşti, identificate prin expertiza tehnică întocmită de ing. Mazgan Paraschiva, care face parte integrantă din prezenta decizie. Dispune înscrierea construcţiei la foaia A a cărţii funciare corespunzătoare lotului atribuit reclamanţilor. Dispune intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor N**** A**** şi N**** A** asupra terenului atribuit cu titlu de cumpărare ca bun comun dobândit în timpul căsătoriei iar asupra construcţiei cu titlu de drept construire. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Obligă pe reclamanţii N**** A**** şi N**** A** să plătească statului suma de 3.563,89 lei cheltuieli de judecată pentru care au beneficiat de reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar. Respinge cererea formulată de reclamanţi privind acordarea cheltuielilor de judecată. IREVOCABILĂ. Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2016.

    Hotarare 39/2016 din 28.01.2016
  • Sedinta din data de 21.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C3R civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la 28.01.2016

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.01.2016
  • Sedinta din data de 14.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C3R civil
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 21.01.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.01.2016
  • Sedinta din data de 07.01.2016 la ora 09:00

    Complet: C3R civil
  • Amână cauza

    Pentru ca reprezentanta petenţilor, d-na avocat Lorentz Ilona să facă dovada mandatului special acordat de părţi, pentru a face acte de dispoziţie în numele acestora, respectiv pentru a declara renunţarea la cererea de acordare a ajutorului public, amână cauza la 14 inauarie 2016.

    Incheiere de sedinta din 07.01.2016
  • Sedinta din data de 10.12.2015 la ora 09:00

    Complet: C3R civil
  • Încheiere

    Amână judecarea cauzei pentru ca recurenţii reclamanţi să studieze întâmpinările formulate în cauză şi pentru soluţionarea cererii de ajutor public judiciar depusă la această dată .

    Incheiere de sedinta din 10.12.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD