Dosar 33762/325/2014* din 14.07.2015

acţiune în constatare


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 33762/325/2014*
Data dosar:
14.07.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
acţiune în constatare
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C1C
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea precizată. Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 din Condiţiile speciale precum şi a art. 4.1 lit b)din Condiţiile generale ale Contractului de credit bancar nr. 1266/10.10.2008 cu privire la comisionul lunar de gestionare a creditului, în procent de 0.1% din valoarea creditului. Constată nulitatea absolută a acestor clauze şi dispune eliminarea lor din contractul de credit bancar şi obligă pârâta să restituie reclamantului sumele percepute cu titlu de comision lunar de gestionare a creditului, percepute abuziv pe perioada celor 3 ani anterior introducerii cererii de chemare în judecată (05.11.2014). Constată caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 8 din Condiţiile speciale precum şi a art. 4.1 lit. a) din cuprinsul Condiţiilor generale ale contractului de credit bancar nr. 1266/10.10.2008 cu privire la comisionul de întocmire dosar, în procent de 1,44% din suma creditului acordat. Constată caracterul abuziv al clauzelor din contractul de credit bancar nr. 1266/10.10.2008 privind: comisonul de înregistrare pe cont de credit restant, comisionul de recuperare precontencios, comisionul de rambursare anticipată, comisonul de admitere a Adresei de refinanţare a creditului, comisionul de schimbare a datei de scadenţă. Constată nulitatea absolută a clauzelor din contractul de credit bancar nr. 1266/10.10.2008 referitoare la toate aceste comisioane descrise mai sus, şi dispune eliminarea lor din contractul de credit bancar. Respinge în rest acţiunea. Fără cheltuieli de judecată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19.11.2015.

    Hotarare 13566/2015 din 19.11.2015
  • Sedinta din data de 12.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C1C
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19.11.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.11.2015
  • Sedinta din data de 01.10.2015 la ora 09:00

    Complet: C1C
  • Amână cauza

    Pentru citarea reclamantului, cu mentiunea la interogator.

    Incheiere de sedinta din 01.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD