A**** C****
InculpatS***** R**** P*** A****** N******** D* A*********** F****** - D******* G******* R******** A F********* P****** T********* A************ J******** A F********* P****** H********
Parte civilăS*** A*** P******** S**** P*** L********* J******* C** B**** B***** C******
Parte responsabilă civilmenteJudecătoria Deva Dosar nr. 338/221/2015 Minuta sentinţei penale nr. 1053 Şedinţa publică din 22 septembrie 2015 În temeiul art. 396 alin. 5 C.proc pen raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I C.proc.pen. şi art.4 C.pen achită pe inculpatul A**** C****, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prev. de art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen şi art 5 C.pen. În temeiul art.25 alin.5 C.proc pen, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul român, prin A.N.A.F. reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara. În temeiul art. 404 alin. 4 lit c C.proc pen menţine măsura sechestrului asigurator, dispusă în cauză prin ordonanţa organului de urmărire penală nr. 553/P/2011 din data de 05.05.2011. În baza art. 398 rap. la art. 275 alin. 3 C proc.pen, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 septembrie 2015. Preşedinte,
Hotarare 1053/2015 din 22.09.2015Stabileşte data de 22.09.2015 pentru pronunţarea soluţiei în prezentul dosar.
Incheiere de sedinta din 15.09.2015În vederea publicării deciziei pronunţate de Curtea Constituţională la data de 07.05.2015
Incheiere de sedinta din 16.06.2015PENTRU A SE COMUNICA PĂRŢII CIVILE UN EXEMPLAR AL NOTELOR DE ŞEDINŢĂ DEPUSE LA DOSARUL CAUZEI DE CĂTRE INCULPAT, PRIN APĂRĂTOR ALES.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015FAŢĂ DE LIPSA DE PROCEDURĂ CU PARTEA RESPONSABILĂ CIVILMENTE.
Incheiere de sedinta din 28.04.2015faţă de cererea de amânare formulată de inculpat,pentru angajare apărător ales şi în vederea intruducerii în cauză a părtii responsabile civilmente SC ASARPRODESIGN SRL DEVA
Incheiere de sedinta din 31.03.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit în dos. nr. 573/P/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia privind pe inculpatul A**** C**** trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de aspectul săvârşirii infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în termen de cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă, prev. şi ped. de art.6 din Lg nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 şi art. 5 C.pen, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A**** C****. Definitivă. Prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva şi inculpatul, conform art. 346 alin. 1 C.proc pen. Dată şi pronun?ată în Camera de Consiliu, astăzi, 24 februarie 2015
Incheiere camera preliminara din 24.02.2015