D***** C****** R*****
InculpatD******* G******** R******** A F********* P****** C*** P*** A********* A F********* P****** B****
Parte civilăS***** R**** P*** A******** G******* A F*** P****** C*** P*** A** J*** A F*** P****** B****
Parte civilăI. În baza art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 42 din CP din 1969, cu re?inerea cauzei de reducere a pedepsei prev. de art. 396 alin. 10 din CPP, cu reţinerea art. 5 alin. 1 din CP, condamnă pe inculpatul D***** C****** R*****, pentru săvâr?irea infrac?iunii de evaziune fiscală, în formă continuată, la pedeapsa de: - 2 ani închisoare. În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 65 alin. 2 din CP din 1969, raportat la art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, pe lângă pedeapsa principală de mai sus, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţii elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) din CP din 1969, pe o perioadă de 2 ani, a cărei executare va avea loc în condiţiile art. 66 din CP din 1969, În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, cu referire la art. 71 alin. 2 din CP din 1969, pe lângă pedepsele de mai sus, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţii elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) din CP din 1969. Constată că infrac?iunea care face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infrac?iunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin SP nr. 28/2015 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare ?i cu infrac?iunea de evaziune fiscală pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, prin SP nr. 75/2013 a Tribunalului Arad, definitivă prin DP nr. 1654/2014 pronun?ată de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie. În baza art. 36 alin. 1 din CP din 1969, rap. la art. 33 lit. a din CP din 1969 corob. Cu art. 34 alin. 1 lit.b din CP din 1969, contope?te pedeapsa aplicată în prezenta cauza, de 2 ani închisoare, cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 28/2015 a Tribunalului Bihor, definitivă prin neapelare ?i cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin SP nr. 75/2013 a Tribunslului Arad, definitivă prin DP nr. 1654/2014 pronun?ată de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie, aplică pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care adaugă un spor de 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 din CP din 1969, contope?te pedepsele complementare aplicate prin horărârile indicate anterior cu pedeapsa complementară aplicată prin prezenta hotărâre ?i aplică inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, aceea a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţii elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) din CP din 1969, pe o perioadă de 3 ani, a cărei executare va avea loc în condiţiile art. 66 din CP din 1969, pedeapsă ce a fost aplicată inculpatului prin SP nr. 75/2013 a Tribunalului Arad, definitivă prin DP nr. 1654/2014 pronun?ată de Înalta Curte de Casa?ie ?i Justi?ie. În baza art. 71 alin. 2 din CP din 1969, pe lângă pedepsele de mai sus, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice şi în funcţii elective publice), lit. b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c (interzicerea dreptului de a avea calitatea de administrator sau asociat în cadrul vreunei societăţi comerciale) din CP din 1969. În baza art. 36 alin. 3 din CP din 1969, dispune deducerea perioadei deja executate din pedeapsa aplicată, din data de 01.01.2015 la zi. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 109/2013 emis de Tribunalul Arad ?i a mandatului de executare a pedepsei nr. 31/2015 emis de Tribunalul Bihor ?i dispune emiterea unui nou mandat de executare. În baza art. 397 Cod procedură penală, raportat la art. 25 Cod de procedură penală, admite acţiunea civilă exercitată de către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională Cluj – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor ?i obligă inculpatul la plata către partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională Cluj – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor a sumei totale de 125.827 lei şi la plata dobânzilor, penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente acestei sume, calculate până la data plăţii efective, potrivit Codului de procedură fiscală. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, suma de 260 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei judiciare a inculpatului, avocat Bârlea Radu, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 4857/08.10.2015, care va rămâne în sarcina statului. În baza art. 274 alin. 2 Cod de procedură penală, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 5.500 lei, reprezentând cheltuielile judiciare ocazionate cu desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii în primă instanţă. În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, aceasta se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, care va face menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului. Cu drept de apel în termen de 10 de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.10.2016.
Hotarare 177/2016 din 28.10.2016AMÂNĂ PRONUN?AREA ÎN CAUZĂ PENTRU DATA DE 28.10.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2016amână pronun?area în cauză la data de 21.10.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.10.2016In vederea emiterii unei adrese către Biroul de executări penale, precum şi către Serviciul de Caziere Judiciare, se amână cauza pentru termenul de judecată din data de 12.10.2016.
Incheiere de sedinta din 28.09.2016În vederea comunicării fişei de cazier a inculpatului şi pentru emiterea unei adrese la Biroul de executări penale din cadrul Tribunaului Bihor în vederea comunicării Sentinţei penale nr. 28/P/2015 din 27.02.2015 pronunţată de Tribunalul Bihor cu menţiunile cuvenite.
Incheiere de sedinta din 14.09.2016În vederea emiterii unei adrese la Tribunalul Arad în vederea comunicării Sentinţei penale nr. 75 din 12.03.2013 privind pe inculpat cu menţiunea dacă este definitivă sau nu, iar în cazul în care este definitivă comunicarea şi a deciziei aferente.
Incheiere de sedinta din 17.06.2016În vederea emiterii unei adrese către Primăria Oradea pentru a comunica dacă inculpatul Drimba Claudiu deţine în proprietate vreun bun impozabil şi a unei adrese că Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor pentru a comunica daca inculpatul are venituri impozabile.
Incheiere de sedinta din 27.04.2016În vederea solicitării cazierului judiciar al inculpatului.
Incheiere de sedinta din 02.03.2016În baza art. 346 alin. 1 Cod proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din 24.09.2015 emis în dosar nr. 743/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, legalitatea administrării probelor şi legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpatul DCR, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2-42 C. pen. şi art. 5 N. C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Drimba DCR. Fixează termen de judecată la data de 02.03.2016, ora 10.00, sala 2, pentru când se citează inculpatul şi partea civilă. În baza art 272 C.pr.pen., dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 260 lei cu titlu de onorariu avocat din oficiu Barlea Radu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr 4856 din 08.10.2015. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 04.02.2016În vederea deliberării amână pronunţarea la data de 04.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.01.2016Faţă de lipsa de procedură cu partea civilă.
Incheiere de sedinta din 17.12.2015În baza art. 98 alin. 6 ind. 1 ROI, repune cauza pe rol şi trimite dosarul preşedintelui de secţie pentru repartizarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 04.12.2015