G****** A*** M******* (***** C*******
ReclamantU************ D** P******
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta şi obligă pârâta să-i elibereze reclamantei actul de studii privind absolvirea cursurilor postuniversitare de specializare – perfecţionare, pentru perioada 2009 – 2010, la specializarea „ Managementul Informării şi Documentării”, şi foaia matricolă aferentă acestuia. Respinge capătul de cerere privind stabilirea termenului de eliberare a actului de studii în termen de 30 de zile de la pronunţarea sentinţei, ca neîntemeiat. Admite în parte cererea de cheltuieli de judecată şi obligă pârâta la 30 lei cu acest titlu către reclamantă. Cu drept de recurs în termen de 15 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Olt.
Hotarare 520/2015 din 08.09.201508.09.2015 pentru ca pârâta să comunice instanţei înscrisurile solicitate.
Incheiere de sedinta din 02.06.201502.06.2015 pentru ca pârâta să depună la dosar înscrisurile solicitate de instanţă.
Incheiere de sedinta din 05.05.2015