U** M********* P***** N****
ReclamantA******** C*** S****** C******* 0*
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Piatra Neamţ, în contradictoriu cu pârâta Asociaţia Club Sport "Ceahlăul 05" Piatra Neamţ şi, în consecinţă: Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 112.848 lei reprezentând cheltuieli neeligibile efectuate fără documente justificative legal încheiate, constituită din finanţarea efectuată prin contractul de finanţare nerambursabilă nr. 30667 din data de 16.09.2013, la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011, până la data de 20.10.2013 şi în conformitate cu Legea nr. 500/2002 art. 73 ind 1 de la 21.10.2013, calculate începând de la data virării finanţărilor de Municipiul Piatra Neamţ, până la data achitării debitului totalizator. Respinge cererea reclamantei pentru obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, ce poate fi depus la Tribunalul Neamţ. Pronunţată în şedinţa publică din 29.09.2016.
Hotarare 885/2016 din 29.09.2016în vederea încheierii unei tranzacţii sau stingerii litigiului prin plată.
Incheiere de sedinta din 02.06.2016