M********* O***** P*** P*****
ApelantS* G***** S******** S**
IntimatADMITE ca fondat apelul civil introdus de apelantul M********* O***** P*** P***** în contradictoriu cu intimata S* G***** S******** S** împotriva sentinţei civile nr. 6400 din 03 iunie 2014 pronunţată de Judecătoria Oradea, pe care o anulează în totalitate şi evocând fondul : Admite acţiunea formulată de reclamantul M********* O***** P*** P***** împotriva pârâtei S* G***** S******** S** Oradea şi în consecinţă : Obligă pârâta să sisteze lucrările efectuate la adresa administrativă din Oradea, str. Vasile Alecsandri, nr. 8 şi în baza art. 28, raportat la art. 32 din Legea 50/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, obligă pârâta ca în termen de 90 zile de la rămânerea definitivă a acestei decizii să intre în legalitate prin obţinerea unei autorizaţii pentru lucrările efectuate nelegal la imobilul din Oradea, str. Vasile Alecsandri, nr. 8 sau în caz contrar, obligă pârâta să desfiinţeze aceste lucrări. Obligă pârâta în favoarea reclamantului la plata sumei de 70 lei cheltuieli de judecată. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 29 ianuarie 2016.
Hotarare 90/2016 din 29.01.2016