P******* L****
PetentAdmite cererea formulată de petentul P******* L****, şi în cnsecinţă: Constată că a intervenit reabilitarea de drept a petentului privitor la pedepsele aplicate de: 500.000 lei vechi amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal aplicată prin Sentinţa penală nr. 488/24.05.2001 dosar nr. 1605/P/2001 al Judecătoriei Caransebeş rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 401/2001 a Tribunalului Caraş-Severin şi de 1 an închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 305 alin. 1 lit. c Cod penal aplicată prin Sentinţa penală nr. 977/04.12.2002 dosar 4915/P/2002 al Judecătoriei Caransebeş definitivă prin neapelare. După rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se va face menţiune despre aceasta pe hotărârile prin care s-a pronunţat condamnarea raportat la care s-a constatat reabilitarea, precum şi în fişa de cazier judiciar a petentului. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu contestaţie în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.12.2015.
Hotarare 432/2015 din 18.12.2015Amână pronunţarea cauzei pentru data de 18.12.2015, în vederea deliberării.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2015Amână pronunţarea cauzei pentru data de 16.12.2015, în vederea deliberării.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.12.2015pentru a se repeta procedura de citare cu petentul lipsă şi a se emite adresă pentru cazierul judiciar al petentului.
Incheiere de sedinta din 11.11.2015