P**** J*****
Inculpat InculpatAdmite sesizarea. În baza art.278 C.pr.pen. îndreaptă eroarea materială strecurată în minută şi în dispozitivul sentinţei penale nr.325/20.10.2015 a Tribunalului Cluj, în sensul că, codul numeric personal al inculpatului P.J. este CNP XXXX, şi nu CNP XXX.Pronunţată în şedinţa publică din data de 08.09.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 08.09.2016În baza art.485 alin.1 lit.a C.pr.pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul P.J., faţă de care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen.În temeiul art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011, cu aplicarea art.35 alin.1 C.pen., condamnă pe inculpatul P.J.la pedeapsa de :200 zile amendă cu executare, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la suma de 50 lei, astfel că rezultă 10.000 (zecemii) lei amendă penală cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii.Conform art.272 C.pr.pen. stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 230 lei reprezentând onorariul avocaţial din oficiu (cuvenit av. Ploscar Loredana), care se avansează din F.M.J.Potrivit art.274 alin.1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj şi cu inculpatul P**** J*****.Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 octombrie 2015.
Hotarare 325/2015 din 20.10.2015A.P. la data de 20.10.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2015Amână cauza pentru data de 06.10.2015, ora 9, sala 31.
Incheiere de sedinta din 08.09.2015