L*** S******** M*****
InculpatÎn baza art. 485 alin. 1 lit. a Cod de Procedură Penală admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj cu inculpatul L.S.M. fără antecedente penale, faţă de care a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 şi efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, prev. de art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., în dosarul nr. 270D/P/2015 al acestui Parchet.În temeiul art. 4 al. 1 din Legea nr. 143/2000, condamnă pe inculpatul L.S.M.la pedeapsa de - 130 zile amendă cu executare, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la 45 lei, astfel că rezultă 5850 lei (cincimiioptsutecincizeci) lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu.În temeiul art. 16 al. 1 din Legea nr. 194/2011, condamnă pe inculpat la pedeapsa de : - 190 zile amendă cu executare, cuantumul unei zile amendă fiind stabilit la 45 de lei, astfel că rezultă 8550 (optmiicincisutecincizeci) lei amendă penală, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. În baza art. 39 alin. 1 lit. c C.pen., se stabileşte pedeapsa rezultantă de 10500 lei (zecemiicincisute) lei amendă penală pe care o va executa inculpatul. Atrage atenţia inculpatului L.S.M. asupra dispoziţiilor art. 63 C. pen., referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, în caz de neexecutare cu rea-credinţă, în tot sau în parte, a pedepsei amenzii.În baza art. 16 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea specială şi distrugerea, conform prevederilor art. 17 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, rap. la art. 774 lit. d C.pr.pen., a cantităţii de 3,15 grame cannabis rămasă în urma analizelor de laborator şi găsită asupra inculpatului, aflată în custodia IPJ Cluj, sigilate cu sigiliul tip M.I. nr. 50090 (proba nr. 2).În baza art. 112 alin. 1 lit. f C.pen. dispune confiscarea specială şi distrugerea cantităţii de 0,30 grame cristale care conţin compusul Ethylone rămasă în urma analizelor de laborator şi găsită asupra inculpatului, aflată în custodia IPJ Cluj, sigilate cu sigiliul tip M.I. nr. 50090 (proba nr. 5).În baza art. 272 C.pr.pen., stabileşte în favoarea Baroului Cluj suma de 60 lei reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu să asigure asistenţa juridică obligatorie a inculpatului, av. Mihalache Larisa, care se va avansa din FMJLC.În baza art. 274 alin. 1 Cod de Procedură Penală obligă pe inculpat la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj şi cu inculpatul L.S.M. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 septembrie 2015, în lipsa participanţilor.
Hotarare 293/2015 din 22.09.2015amână pronunţarea pentru data de 22.09.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2015Admite declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător R. M., titular al completului IV F NCP, de la soluţionarea dosarului nr. 3437/117/2015 având ca obiect acord de recunoaştere a vinovăţiei privind pe inculpatul L*** S******** M*****, constatând incidenţa cazului de incompatibilitate prev. de art. 64 alin. 1 lit. f C.pr.pen. şi pe cale de consecinţă, Trimite dosarul la compartimentul Registratură în vederea unei noi repartizări aleatorii. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluţionării prezentei vor rămâne în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 07.08.2015.
Incheiere abtinere din 07.08.2015