Dosar 3453/107/2015 din 18.09.2015

obligare emitere act administrativ


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3453/107/2015
Data dosar:
18.09.2015
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, FISCAL ŞI DE INSOLVENŢĂ
Obiect:
obligare emitere act administrativ
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 26.01.2016 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea formulată de reclamantul O*** S* C***** , în contradictoriu cu pârâta UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCUREŞTI şi M********* E******** N******** şi în consecinţă: Obligă pârâta Universitatea „Spiru Haret” Bucureşti, să elibereze în favoarea reclamantului Diploma de licenţă, suplimentul de diplomă şi foaia matricolă ca urmare a absolvirii Universităţii „Spiru Haret” Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti – programul de studii Drept, forma de învăţământ FR, promoţia 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, în caz ul în care pârâtul de ordin II îşi îndeplineşte obligaţia în acest termen, respectiv de îndată ulterior îndeplinirii obligaţiei de către M********* E******** N******** de a pune la dispoziţia Universităţii Spiru Haret a formularelor tipizate pentru Diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă . Obligă pârâta Ministerul Educaţiei Naţionale să aprobe tipizarea formularelor privind Diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă ca urmare a absolvirii de către reclamant a Universităţii „Spiru Haret” Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică Bucureşti – programul de studii Drept, forma de învăţământ promoţia 2011, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii. Respinge în rest cererea de chemare în judecată. Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, recursul si motivele de recurs se depun la Tribunalul Alba, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.01.2016.

    Hotarare 57/2016 din 26.01.2016
  • Sedinta din data de 15.12.2015 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    Respinge excepţia lipsei de obiect, excepţie invocată de către pârâtul M********* E******** N********. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Respinge cererea de chemare în garanţie formulată de U************ S**** H**** în contradictoriu cu chematul în garanţie M********* E******** N******** ca inadmisibilă. Cu apel în termen de 5 zile de la comunicare cu privire la soluţionarea cererii de chemare în garanţie. Acordă termen de judecată la data de 26.01.2016 în vederea continuării judecăţii, pentru când se va dispune citarea părţilor. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.12.2015.

    Hotarare intermediara 986/2015 din 15.12.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD