Dosar 3460/109/2015 din 10.12.2015

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3460/109/2015
Data dosar:
10.12.2015
Instanta:
Curtea de Apel Pitești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu Minori şi de Familie
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.04.2016 la ora 10:00

    Complet: Penal-C4A
  • Admis apel

    Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* A****, împotriva sentinţei penale nr. 1091 din data de 11 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 3460/109/2015, privind pe inculpatul T******* D***** M*****, în prezent aflat în Penitenciarul Colibaşi, arestat în altă cauză. Desfiinţează, în parte, sentinţa. Aplică inculpatului un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare. Menţine, în rest, sentinţa. Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă STATUL ROMÂN – prin AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE PLOIEŞTI – AGENŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE ARGEŞ, împotriva aceleiaşi sentinţe. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 13 aprilie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Hotarare 429/2016 din 13.04.2016
  • Sedinta din data de 06.04.2016 la ora 10:00

    Complet: Penal-C4A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13 aprilie 2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2016
  • Sedinta din data de 30.03.2016 la ora 10:00

    Complet: Penal-C4A
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06 aprilie 2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2016
  • Sedinta din data de 15.02.2016 la ora 09:00

    Complet: Penal-C4A
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare formulată de avocatul inculpatului. Acordă termen de judecată la data de 30 martie 2016, ora 10,00 şi pune în vedere apărătorului să se prezinte la instanţă sau în caz de imposibilitate de prezentare, să îşi asigure substituirea. Atrage atenţia apărătorului asupra faptului că, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală, asigurarea substituirii nu este condiţionată de acceptul inculpatului. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 15 februarie 2016, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

    Incheiere de sedinta din 15.02.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD