B**** A*******
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1 şi 5 din C. pr. pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. b) teza 1 din C. pr. pen., dispune achitarea inculpatului B**** A*******, fiul lui Marin şi Sanda, cetăţenie română, pentru infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. 1 c.p., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală. În temeiul art. 396 alin. 1 şi alin. 2 c.p.p., cu aplicarea art. 396(10) c.p.p., condamnă pe inculpatul B**** A*******, fiul lui Marin şi Sanda, cetăţenie română, pentru săvâr?irea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e, prevăzută de art. 336 alin. 1 C. pen., la pedeapsa de 1(un) an şi 6(şase) luni închisoare. În temeiul art. 66 alin. 1 cod penal, interzice inculpatului exercitarea următoarelor drepturi pe o perioadă de 3 ani: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, În temeiul art. 91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform art. 92 cod penal. Conform art. 68 alin. 1 lit. b c.p., executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi începe de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Teleorman. În baza art. 93 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarele obligaţii: - să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În temeiul 404 alin. 2 rap. la art. 93 alin 3 cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile. Munca va fi prestată fie în cadrul Primăriei Alexandria, fie în cadrul Primăriei Drăgăneşti Vlaşca, jud. Teleorman urmând să stabilească, consilierul de probaţiune, instituţia în care va fi prestată munca şi tipul de activitate ce se va desfăşura. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 91 alin. 4 c.p. şi art. 96 c.p., atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 397 alin. (1) C.proc.pen. rap. la art. 1.349 Cod civil, coroborat cu disp. art. 25 alin. (1) c.p.p., constată că nu există constituire de parte civilă în procesul penal. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 320/2016 din 29.09.2016Amână pronun?area la 29.09.2016. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 22.09.2016 .
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.09.2016Amână pronunţarea la 22.09.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2016Revenirea cu adresă către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Teleorman, Serviciul Rutier, cu menţiunea de a preciza dacă dacă tractorul U650M 285041 seria şasiu ZTU065022576762 este considerat ca fiind vehicul sau după caz este autovehicul.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016Emiterea unei adrese către Inspectoratul de Poli?ie al Jude?ului Teleorman, Serviciul Rutier, cu men?iunea de a preciza dacă dacă tractorul U650M 285041 seria ?asiu ZTU065022576762 este considerat ca fiind vehicul sau după caz este autovehicul. Stabile?te termen la data de 23.06.2016, pentru când păr?ile au termenul în cuno?tin?ă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 19.05.2016.
Incheiere de sedinta din 19.05.2016Emiterea unei adrese către SC DANIV SRL cu sediul în comuna Bujoreni, jud. Teleorman, pentru a se comunica datele de identificare ale tractorului U650 ce a fost condus de către inculpat la data de 27-28.04.2013, urmând a se emite adresă către IPJ Teleorman – Serviciul Înmatriculării, după comunicarea rela?iilor solicitate de la SC DANIV SRL. Emite unei adrese către I.P.J Teleorman pentru a se comunica fi?a de cazier a inculpatului. Amână judecarea cauzei la data de 19.05.2016.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1703/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, privind pe inculpatul B A, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prevăzută ?i pedepsită de art. art. 335 alin.1 NCP şi „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută ?i pedepsită de 336 alin.1 NCP, totul cu aplic. art. 5 NCP şi art. 38 alin.1 NCP, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B A ?i acordă termen la data de 14.04.2016, cu citarea părţilor. Încheierea se comunică părţilor şi procurorului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 18.02.2016.
Incheiere de sedinta din 18.02.2016Admite cererea de amânare formulată de inculpatul B**** A******* prin care solicită acordarea unui termen de judecată în vederea angajării unui apărător cu menţiunea că este singurul termen de judecată acordat în acest sens. Amână judecarea cauzei la data de 18.02.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14.01.2016.
Incheiere de sedinta din 14.01.2016