S*** C******** S****** C* S***** A***
ReclamantB******* V*******
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţie invocată de pârâtă. Admite cererea de chemare în judecată având ca obiect pretenţii, formulată de către reclamanta S.C. Comtessis S.R.L., prin administrator judiciar Dimofte IPURL în contradictoriu cu pârâta B******* V*******. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1.196,77 lei, reprezentând contravaloare chirie şi utilităţi, precum şi dobânda legală aferentă debitului principal, de la scadenţa fiecărei facturi şi până la data plăţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Alexandria.
Hotarare 100/2016 din 15.01.2016Revenirea cu adresă către DIICOT- Structura Centrală cu menţiunea de a preciza dacă în cadrul procedurii de verificare a evidenţelor contabile a societăţii reclamante, aceasta din urmă putea solicita efectuarea unor copii xerox de pe înscrisurile deţinute, iar în caz afirmativ, dacă aceste demersuri au fost efectuate de către reclamantă. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 15.01.2016 pentru când se va cita pârâta B******* V*******. Pronunţată în şedinţa publică, azi,11.12.2015
Incheiere de sedinta din 11.12.2015Emiterea unei adrese către DIICOT- Structura Centrală cu menţiunea de a preciza dacă în cadrul procedurii de verificare a evidenţelor contabile a societăţii reclamante, aceasta din urmă putea solicita efectuarea unor copii xerox de pe înscrisurile deţinute, iar în caz afirmativ, dacă aceste demersuri au fost efectuate de către reclamantă. Amână judecarea cauzei ?i acordă termen la data de 11.12.2015. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 27.11.2015.
Incheiere de sedinta din 27.11.2015