P******* D********* - P*** P*****
PetentA******** M***** M*****
IntimatRespinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii formulată de petentul Primăria Comunei Dumbrăveni prin Primar în contradictoriu cu intimatul A******** M***** M*****. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.11.2015.
Hotarare 5359/2015 din 13.11.2015Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 13.11.2015, pentru când se citează părţile. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 16.10.2015.
Incheiere de sedinta din 16.10.2015Încuviinţează pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar. Se va emite adresă către Primăria comunei Dumbrăveni prin care se va solicita să efectueze o anchetă socială la domiciliul intimatului A******** M***** M*****, precum şi să comunice titlul executoriu în care este evidenţiată creanţa bugetară rezultată din procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 7894467/09.10.2014, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, prevăzută de art. 242 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în ipoteza nedepunerii relaţiilor solicitate. Amână judecarea cauzei la data de 16.10.2015, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică azi, 18.09.2015.
Incheiere de sedinta din 18.09.2015