V**** R**** I****
Apelant InculpatB**** L********
Intimat InculpatM******** M*****
Intimat InculpatG***** N******
Intimat InculpatV**** C******
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM – BIROUL TERITORIAL DÂMBOVIŢA, împotriva sentinţei penale nr.1313 din 12 decembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, pe care o desfiinţează în parte, în latură penală, şi în consecinţă : 1). - reţine la încadrarea juridică a infracţiunii prev.de art. 211 alin.1 şi 2 rap.la art. 210 alin.1 lit. a Cod penal şi disp.art. 35 alin.1 Cod penal, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul V**** R**** I****, ; - în baza art.15 din Legea nr.187/2012 rap.la art.83 Cod penal din anul 1969, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.540 din 13 mai 2011 a Judecătoriei Moreni, judeţul Dâmboviţa şi dispune executarea acesteia, alături de pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală atacată, urmând ca în final inculpatul V**** R**** I****, să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal. 2). – Conform art. 386 alin.1 Cod penal, dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prev.de art.48 alin.1 Cod penal, rap.la art.211 alin.1 Cod penal, reţinută în sarcina inculpatului CĂTĂNESCU VASILE, în infracţiunea prev.de art.48 Cod penal, rap.la art.211 alin.1 şi 2 Cod penal, rap.la art.210 alin.1 lit.a Cod penal şi îl condamnă pe acesta la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal. 3). – Dispune înlăturarea disp.art.91, art.92, art.93 şi art. 96 Cod penal, privind suspendarea executării pedepselor sub supraveghere de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art.66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, aplicate inculpaţilor BELEŢ LAURENŢIU, ; M******** M***** ; G***** N******; V**** C****** şi CĂTĂNESCU VASILE, urmând ca pedepsele să fie executate în regim privativ de libertate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul V**** R**** I**** şi compută din pedeapsă, reţinerea şi arestarea preventivă a acestuia, de la 03 iulie 2014 la zi. Obligă pe inculpatul – apelant V**** R**** I**** la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400 lei, onorariu pentru apărător din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Dispune plata sumelor de câte 400 lei, onorarii pentru apărătorii din oficiu ai inculpaţilor – intimaţi B**** L********, M******** M*****, G***** N******, V**** C******, Cătănescu Vasile şi câte 150 lei, cu acelaşi titlu, către intimatele – părţi civile Boroacă Elena Florentina, Cristu Ana Maria Florentina, Neacşu Ana Maria şi intimata – parte vătămată Vîlcu Gabriela, ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 06 mai 2015.
Hotarare 457/2015 din 06.05.2015AMÂNĂ PRONUNŢAREA CAUZEI LA DATA DE 06 MAI 2015, SALA 1, PENTRU STUDIEREA ACTELOR ŞI LUCRĂRILOR DOSARULUI.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.04.2015Conform disp.art.362 alin.2 rap.la art.208 alin.1 şi 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V**** R**** I****, şi menţine această măsură. Definitivă. Amână judecarea cauzei la data de 23 aprilie 2015, Sala 1, pentru lipsă procedură şi lipsă apărare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 17 martie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.03.2015În baza art.362 alin.2 rap. la art.208 alin.2 şi 4 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului V**** R**** I****, şi menţine această măsură. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6.02.2015.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.02.2015