Dosar 35255/3/2015 din 01.10.2015

anulare act contestatie, Legea nr.10/2001


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35255/3/2015
Data dosar:
01.10.2015
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-V-a Civilă
Obiect:
anulare act contestatie, Legea nr.10/2001
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.09.2016 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Admite cererea

    Admite contestaţia. Anulează Decizia nr. 126/28.08.2015 emisă de A.A.A.S. Constată că reclamanţii-moştenitori sunt îndreptăţiţi la măsuri compensatorii privind valoarea unui număr de 5 acţiuni deţinute în 1948 de către autorul lor Ştefănescu Alexandru, valoarea actuală a acestora fiind de 1.245,55 lei la fosta S.C. Industriile Ceramice S.A. Craiova. Obligă A.A.A.S să emită o Decizie prin care să-i propună pe reclamanţii-moştenitori pentru acordarea măsurilor compensatorii privind cele 5 acţiuni în valoare de 1.245,55 lei şi să înainteze Decizia, notificarea şi documentaţia, către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.09.2016.

    Hotarare 1025/2016 din 16.09.2016
  • Sedinta din data de 13.09.2016 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 16.09.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.09.2016
  • Sedinta din data de 06.09.2016 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 13.09.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.09.2016
  • Sedinta din data de 05.07.2016 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză

    Incheiere de sedinta din 05.07.2016
  • Sedinta din data de 31.05.2016 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    Amana cauza si acorda termen la data de 5.07.2016.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2016
  • Sedinta din data de 03.05.2016 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 03.05.2016
  • Sedinta din data de 05.04.2016 la ora 08:30

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    lipsa raportului de expertiză

    Incheiere de sedinta din 05.04.2016
  • Sedinta din data de 02.02.2016 la ora 09:00

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse

    Incheiere de sedinta din 02.02.2016
  • Sedinta din data de 11.12.2015 la ora 13:00

    Complet: F 2
  • Amână cauza

    administrarea probelor propuse - Termen 02.02.2015.

    Incheiere de sedinta din 11.12.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD