S** D* G*** I M**** I**********
ReclamantS* S****** S**
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C.M. DE GRAD I MUNCA INVALIZILOR în contradictoriu cu pârâta S.C. SARIMAS S.R.L. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6686,77 lei cu titlu de contravaloare a facturilor privind chiria şi utilităţile emise în perioada 09.2014 – 01.2015, la plata sumei de 25433,42 lei cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la data de 14.12.2015 (data introducerii acţiunii), precum şi la plata de penalităţi de întârziere în continuare, în cuantum de 1% pe zi, până la achitarea debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1807 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Judecătoria Iaşi. Pronunţată azi, data de 24.03.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Hotarare 3980/2017 din 24.03.2017Amână pronuntarea la data de 24.03.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art.396 alin.2 Cod procedură civilă.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2017Amână pronuntarea la data de 21.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.03.2017Amână pronuntarea la data de 16.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.03.2017Pentru a se reface procedura de citare, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 20.01.2017Repune cauza pe rol, fiind necesare precizări. Acordă termen de judecată la data de 20.01.2017, în şedinţă publică, pentru când vor fi citate părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune, sub sancţiunea anulării în parte a cererii ca netimbrată, dovada achitării taxei judiciare de timbru de 1368 lei aferentă penalităţilor de întârziere solicitate, cu posibilitatea de a formulare cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru în 5 zile de la comunicare şi cerere de reexaminare taxă de timbru în 3 zile de la comunicare, iar sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, de a depune tabel mod calcul penalităţi de întârziere, cu indicarea defalcată a: dată factură, dată scaden?ă,sumă de plată,data plă?ii,suma plătită,număr zile de întârziere, procent penalitate,suma din penalitate achitată,data plă?ii,total penalitate. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 29.11.2016.
Incheiere de sedinta din 29.11.2016Amână pronuntarea la data de 29.11.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2016Amână pronuntarea la data de 24.11.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.11.2016Pentru a se depune relatiile solicitate, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 14.10.2016Pentru a se reface procedura de citare, amână cauza.
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Avand in vedere disp. Hot. 23/01.06.2016 a Colegiului de conducere al instantei si proc. verbal nr.842/ 01.06.2016 dosarul a fost distribuit ciclic la completul C 34, cu termen la16.09.2016 , cu citare parti
Incheiere de sedinta din 06.06.2016Amână cauza şi acordă termen la data de 06 iunie 2016 pentru când reclamanta va face dovada calităţii de reprezentant pentru semnatarii acţiunii, conform disp.art.151 C.pr.civ.
Incheiere de sedinta din 09.05.2016Termen la data de 09.05.2016, pentru a se achita taxa judiciară de timbru
Incheiere de sedinta din 28.03.2016