Dosar 35331/3/2015 din 01.10.2015

cererea debitorului art.66 din Legea nr.85/2014


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35331/3/2015
Data dosar:
01.10.2015
Instanta:
Tribunalul București
Departament:
Secţia a-VII-a Civilă
Obiect:
cererea debitorului art.66 din Legea nr.85/2014
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 21.12.2020 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Admite cererea

    Aprobă raportul final al lichidatorului judiciar. În baza art.175 alin 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, închide procedura insolvenţei împotriva debitorului. Radiază societatea debitoare din Registrul Comerţului Bucureşti. În baza art.179 din lege sentinţa de închidere a procedurii va fi notificată DIRECŢIEI GENERALE A FINANŢELOR PUBLICE Bucureşti şi OFICIULUI REGISTRULUI COMERŢULUI Bucureşti de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru efectuarea menţiunii. În baza art. 180 din Legea 85/2014 descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatori ori responsabilităţi faţă de procedură, debitoare şi averea sa, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de grefa instanţei, azi, 21.12.2020.

    Hotarare 5851/2020 din 21.12.2020
  • Sedinta din data de 10.12.2020 la ora 11:00

    Complet: C17
  • Amână pronunţarea

    Amâna pronun?area pentru 21.12.2020. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.12.2020

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2020
  • Sedinta din data de 29.10.2020 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    in vederea citarii creditorilor cu privire la discutarea raportulului final si a propunerii de inchidere, amana cauza

    Incheiere de sedinta din 29.10.2020
  • Sedinta din data de 04.06.2020 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    in vederea valorificarii bunurilor amana cauza

    Incheiere de sedinta din 04.06.2020
  • Sedinta din data de 20.02.2020 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    Având în vedere hotărârea Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Bucureşti nr. 2/21.01.2020, prin care s-a hotărât suspendarea pe o durată nedeterminată a activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, amâna judecarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 20.02.2020
  • Sedinta din data de 10.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    Pentru continuarea procedurii, în vederea valorificăirii bunurilor, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 10.10.2019
  • Sedinta din data de 25.04.2019 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii în vederea supunerii votului adunării creditorilor, convocată pentru data de 09.05.2019, a propunerii de vânzare directă a bunurilor, amână judecrea cauzei

    Incheiere de sedinta din 25.04.2019
  • Sedinta din data de 31.01.2019 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 31.01.2019
  • Sedinta din data de 11.10.2018 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 11.10.2018
  • Sedinta din data de 17.05.2018 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continurea procedurii, în vederea valorificării bunurilor amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 17.05.2018
  • Sedinta din data de 18.01.2018 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 18.01.2018
  • Sedinta din data de 21.09.2017 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 21.09.2017
  • Sedinta din data de 27.04.2017 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor identificate în patrimoniul debitoarei, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 27.04.2017
  • Sedinta din data de 26.01.2017 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii în vederea valorificării bunurilor va amâna judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 26.01.2017
  • Sedinta din data de 29.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii, în vederea valorificării bunurilor identificate, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 29.09.2016
  • Sedinta din data de 28.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Admite cererea

    În temeiul art. 145 alin. 1 lit. B din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune intrarea în faliment prin procedura generală a debitorului. În temeiul art. 145 alin 2 din Legea nr 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, ridică dreptul de administrare al debitorului şi dispune dizolvarea societăţii debitoare. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei, în sarcina lichidatorului. Stabileşte termen de maxim 10 zile de la data notificării deschiderii procedurii falimentului de predare a gestiunii averii de la debitor către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate până la deschiderea procedurii. Dispune întocmirea şi predarea către lichidator, în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment, a unei liste cuprinzând numele şi adresele creditorilor şi toate creanţele acestora, cu indicarea celor născute după data introducerii cererii de deschidere a procedurii. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, în vederea întocmirii tabelului suplimentar – 13.06.2016; b) termenul de verificare a creanţelor menţionate la art. 146 alin. (3) din lege, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului suplimentar al acestora – 14.07.2016; c) termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat – 14.08.2016. Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe ASIST CONT IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din lege, cu o remuneraţie de 2.000 lei din averea debitorului. Pune în vedere lichidatorului prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. În temeiul art. 146 alin 1 şi 2 din Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune ca lichidatorul să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin 3 din lege, privind intrarea debitorului în procedura falimentului prin procedura generală, ridicarea dreptului de administrare şi dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor/administratorul judiciar, menţionată la art. 145 alin 2 lit. e), debitorului şi registrului unde debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii. Fixează termen pentru continuarea procedurii la 29.09.2016, ora 09.00. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti secţia a VII-a civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.04.2016.

    Hotarare intermediara 3126/2016 din 28.04.2016
  • Sedinta din data de 21.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Amână pronunţarea

    având nevoie de timp pentru a delibera amână pronunţarea la data de 28.04.2016

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2016
  • Sedinta din data de 11.02.2016 la ora 09:00

    Complet: C17
  • Încheiere

    pentru continuarea procedurii, în vederea evaluării bunurilor identificate şi în vedere depunerii planului de reorganizare, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 11.02.2016
  • Sedinta din data de 05.11.2015 la ora 09:00

    Complet: Camera de Consiliu C17
  • Admite cererea

    Admite cererea debitoarei S* B**** G*** B** S**-D SRL , CUI 28449914, J40/5662/2011. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, deschide procedura generală împotriva debitorului. Fixează următoarele termene limită: a) termenul limită de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la Încheierea de deschidere a procedurii - 10 zile de la notificare, b) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului – 21.12.2015; c) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar de creanţe – 11.01.2016; d) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 6.02.2016; e) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 17.01.2016. În baza art. 45 alin. 1. lit. d din Legea 85/2014, numeşte administrator judiciar provizoriu pe ASIST CONT IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 58 raportat la art. 87 alin. 1 lit. a din Legea nr. 85/2014, cu o remuneraţie de 2000 lei din averea debitorului. În temeiul art. 71 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, dispune ca administratorul judiciar să trimită o notificare, în condiţiile art. 99 alin. 3 din lege, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitorului, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art. 67 alin. 1 lit. c), debitorului şi oficiului registrului comerţului sau, după caz, registrului societăţilor agricole ori registrului asociaţiilor şi fundaţiilor în care debitorul este înmatriculat, pentru efectuarea menţiunii, instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului, şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi, în vederea aplicării prevederilor art. 75 din Legea nr. 85/2014. Pune în vedere administratorului judiciar să efectueze în 60 de zile de la data pronunţării prezentei hotărâri inventarierea bunurilor debitorului, să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 92 alin. 1 din Legea nr. 85/2014, şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 97 din aceiaşi lege. Pune în vedere administratorului judiciar să convoace adunarea generala a acţionarilor/asociaţilor sau membrilor persoanei juridice pentru desemnarea administratorului special in termen de maxim 10 de zile de la notificarea deschiderea procedurii. În temeiul art. 39 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii; în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Pune în vedere administratorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990, republicată şi dispune îndeplinirea formalităţilor privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai săi. Pune în vedere administratorului judiciar să depună lunar la dosar, raportul prevăzut de art. 59 alin. 1 din Legea nr. 85/2014. Fixează termen pentru analiza stadiului continuării procedurii la 11.02.2016. Executorie. Cu drept de apel, în termen de 7 zile de la comunicarea hotărârii prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 5.11.2015.

    Incheiere de sedinta din 05.11.2015
  • Sedinta din data de 08.10.2015 la ora 09:00

    Complet: Camera de Consiliu C17
  • Încheiere

    pentru a da posibilitate debitoarei să depună la dosarul cauzei documentele prev. de art. 67 alin.1 lit. a, b, m,n, h din Legea 85/2014, precum şi declaraţia prev. de art. 67 alin.1 lit. i şi j din legea insolvenţei şi certificat eliberat de ORC, amână judecarea cauzei

    Incheiere de sedinta din 08.10.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD