B***** I***** D*****
InculpatÎn baza art. 386 C.proc.pen, respinge, ca nefondată, cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu, în sensul reţinerii unei infracţiuni continuate, astfel cum a fost formulată de inculpat, prin apărător ales. 1.În baza art. 396 alin.2, 10 C.proc.pen. cu aplicarea art. 375 C.proc.pen., rap. la art. 335 alin. 2 C.pen, condamnă pe inculpatul B***** I***** D*****, pentru comiterea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, la pedeapsa de 4 luni închisoare.(faptă comisă la 16.11.2012) În baza art. 67 alin. 1 C.pen, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. pe o durată de 1 (un) an. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 2. În baza art. 396 alin.2, 10 C.proc.pen, cu aplicarea art. 375 C.proc.pen., rap. la art. 335 alin. 2 C.pen, condamnă pe inculpatul B***** I***** D*****, cu aceleaşi date de stare civilă, pentru comiterea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, la pedeapsa de 8 luni închisoare.(faptă comisă la 18.01.2013) În baza art. 67 alin. 1 C.pen, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. pe o durată de 1 (un) an. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 3. În baza art. 396 alin.2, 10 C.proc.pen, cu aplicarea art. 375 C.proc.pen, rap. la art. 335 alin. 2 C.pen, condamnă pe inculpatul B***** I***** D*****, cu aceleaşi date de stare civilă, pentru comiterea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, la pedeapsa de 1 an închisoare.(faptă comisă la 21.10.2013) În baza art. 67 alin. 1 C.pen, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. pe o durată de 1 (un) an. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. 4. În baza art. 396 alin.2, 10 C.proc.pen, cu aplicarea art. 375 C.proc.pen, rap. la art. 335 alin. 2 C.pen, condamnă pe inculpatul B***** I***** D*****, cu aceleaşi date de stare civilă, pentru comiterea infracţiunii de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare.(faptă comisă la 26.04.2014) În baza art. 67 alin. 1 C.pen, aplică aceluiaşi inculpat pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.pen. pe o durată de 1 (un) an. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza 10 din Legea nr. 187/2012, art. 38 alin. 1 C.pen, rap. la art. 39 alin. 1 lit. b Cpen, contopeşte pedepsele principale aplicate mai sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv cu 8 luni închisoare, în total 2 ani şi 2 luni închisoare. Pedeapsă finală aplicată: 2 ani şi 2 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen, aplică inculpatului alături de pedeapsa principală, pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b C.pen pe o durata de 1 (un ) an. În baza art. 45 alin. 5 C.pen, art. 66 alin. 1 lit. a), b) interzice inculpatului, alături de pedeapsa principală, ca fiind cea mai grea dintre pedepsele accesorii stabilite, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C.pen. În baza art. 93 alin. 1 C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ia?i, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să urmeze un curs de calificare profesională. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Consiliului Local Iaşi, fie la Direcţia de Asistenţă Comunitară, fie la Direcţia de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat, instituţie ce va fi stabilită de către consilierul de probaţiune ca urmare a evaluării efectuate conform art. 51 alin. 1 din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza dispoziţiilor art. 404 alin. 3 Cod procedură penală raportat la art. 96 C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, în sensul revocării suspendării executării pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită prin prezenta sentin?ă penală ?i a dispunerii, în consecin?ă a executării acesteia în regim de deten?ie. În baza art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., constată că executarea pedepsei complementare stabilite va începe la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, iar potrivit art. 65 alin. 3 C.pen., pedeapsa accesorie stabilită va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 398 C. proc.pen raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen., instanţa obligă pe inculpatul B***** I***** D***** la plata către stat a sumei de 1686,90 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 686,90 lei reprezentând cheltuieli avansate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 5.05.2016.
Hotarare 1319/2016 din 05.05.2016Stabileste termen pentru pronuntare la data de 05.05.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.04.2016In vederea administrarii probei cu înscrisuri în circumstanţiere acorda termen la data de 20.04.2016
Incheiere de sedinta din 09.03.2016Stabileste termen pentru pronuntare la data de 03.02.2016