D******* D******
PetentI** T********
IntimatI****** I*****
IntervenientRespinge ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petenta D******* D******, împotriva procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr.7381951 din 11 martie 2015 încheiat de I.P.J. Teleorman – Poliţia mun. Turnu Măgurele – Biroul Rutier. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria Turnu Măgurele. Pronunţată astăzi, 26 noiembrie 2015, în şedinţă publică.
Hotarare 858/2015 din 26.11.2015Amână cauza şi acordă termen la data de 26 noiembrie 2015 pentru când: -se va cita martorul Nancu Ciprian Mihai cu mandat de aducere; Părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 12.11.2015Decade pe petentă din proba cu martorul Mierzan Florinel. Amână cauza şi acordă termen la data de 12 noiembrie 2015 pentru când: -se va cita martorul Nancu Ciprian Mihai prin agentul procedural al instanţei cu menţiunea că, în caz de neprezentare, va fi amendat cu amendă judiciară potrivit legii. -se va cita asigurător S.C. Bulstrad Vienna Insurance Group din Bulgaria, prin corespondentul său din România respectiv, S.C VIG Management Service S.R.L., celelalte părţi având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015Încuviinţează proba cu martori solicitată de către petentă prin apărător. Amână cauza şi acordă termen la data de 29 octombrie 2015 pentru când: -se va cita martorul Nancu Ciprian Mihai; -se va audia martorul Mierzan Florinel pe care petenta prin apărător s-a obligat să îl aducă la instanţă; -se va cita asigurător S.C. Bulstrad Vienna Insurance Group din Bulgaria, prin corespondentul său din România respectiv, S.C VIG Management Service S.R.L., cu sediul din municipiul Bucureşti, strada Rabat, nr.21, et.1,Sector 1, celelalte părţi având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 15.10.2015Admite cererea de amânare formulată de apărătorul petentei. Introducerea în cauză a S.C VIG Management Service S.R.L., corespondentul în România al S.C. Bulstrad Vienna Insurance Group din Bulgaria, societate cu care petenta avea încheiat contract de răspundere civilă obligatorie, în calitate de asigurător. Amână cauza şi acordă termen la data de 15 octombrie 2015, C1 mixt, ora 08,30, pentru când se va cita asigurător S.C. Bulstrad Vienna Insurance Group din Bulgaria, prin corespondentul său din România respectiv, S.C VIG Management Service S.R.L. Celelalte părţi au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015Admite cererea de amânare formulată de apărătorul petentei. Se va emite adresă către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România,cu precizarea că data la care a avut loc accidentul în care a fost implicat a autovehiculul cu nr. de înmatriculare BP 4601 BK este 11.03.2015 şi cu menţiunea de a face demersuri în vederea verificării situaţiei asigurării/legalei înmatriculări a respectivului autovehicul prin intermediul Biroului Naţional Carte Verde din Bulgaria, precum şi de a indica corespondentul din România al societăţii de asigurare din Bulgaria, cu care petenta avea încheiat contract de răspundere civilă obligatorie. Amână cauza şi acordă termen la data de 17.09.2015, C1 mixt , ora 08,30, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.07.2015
Incheiere de sedinta din 14.07.2015Se va emite adresă către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, pentru a comunica corespondentul din România al societăţii de asigurare din Bulgaria cu care petenta avea încheiat contract de răspundere civilă obligatorie şi cu copie de pe traducerea realizată de un traducător autorizat a poliţei de asigurare întocmită în limba bulgară, depusă la termenul de astăzi de apărătorul petentei. Amână cauza şi acordă termen la data de 14.07.2015, complet 4 CIVIL, ora 08,30, pentru când părţile au termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2015.
Incheiere de sedinta din 16.06.2015Admite cererea formulată de petentă de emitere a unei adrese către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, pentru a comunica corespondentul din România al societăţii de asigurare din Bulgaria cu care petenta avea încheiat contract de răspundere civilă obligatorie. Pune în vedere petentei, prin apărător, să depună la dosarul cauzei traducerea legalizată realizată de un traducător autorizat a înscrisurilor în limba bulgară, respectiv poliţa de asigurare. După depunerea traducerii legalizate a înscrisurilor în limba bulgară se va emite adresă către Biroul Asigurărilor de Autovehicule din România, pentru a comunica corespondentul din România al societăţii de asigurare din Bulgaria cu care petenta avea încheiat contract de răspundere civilă obligatorie. Amână cauza şi acordă termen la data de 16.06.2015, complet 4 CIVIL, ora 08,30, pentru când se va cita intimatul cu aceleaşi menţiuni cu care a fost citat pentru prezentul termen şi intervenientul, societatea de asigurare Carpatica S.A. şi petenta, având termenul în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.06.2015.
Incheiere de sedinta din 02.06.2015