B******* C******** P*** A************ P**
CondamnatÎn baza art. 595 Cod pr .pen. cu aplicarea art.5 Noul Cod penal, admite cererea formulată de către petentul-condamnat Bodolică Cristinel, actualmente deţinut în Penitenciarul Vaslui, privind contopirea pedepselor. Constată faptul că infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 49 din 31.2014 pronunţată de Judecătoria Roman, sunt concurente cu infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 351 din 31.10.2014 pronunţată de Judecătoria Roman şi infracţiunea pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 127 din 02.04.2014 pronunţată de judecătoria Roman. În baza art. 585 Cod pr. pen, descontopeşte : 1.pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, aplicată petentului, prin sentinţa penală nr. 49 din 31.01.2014 pronunţată în dosarul nr. 5252/291/2013 al Judecătoriei Roman, definitivă prin dec.pen. nr.381/22.05.2014 a Curţii de Apel Bacău, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor , după cum urmează: a) 3 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 239 alin.1,2 şi 5 cod penal; b) 1 an închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 257 alin.1, teza I şi 4 cod pen; c) 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săv. Infracţiunii prev de art. 86 alin.1 din OUG nr. 195/2002. 2. pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 351 din 31.10.2014 pronunţată în dosarul nr. 2227/291/2014 al Judecătoriei Roman, definitivă prin decizoa pen. nr.127 din 05.02.2015 a Curţii de Apel Bacău, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, după cum urmează: a) 1 an închisoare , aplicată inculpatului pentru săv. infracţiunii prev de art. 335 alin.1 Noul Cod pen. b) 6 luni închisoare, aplicată pentru săv. infracţiunii prev de art. 323 Noul Cod pen; c) 2 ani închisoare pentru săv.infracţiunii prev de art. 233 Noul Cod pen; d) sporul de 6 luni înschisoare. În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b şi art. 36 Cod penal de la 1969 şi art. 5 alin.1 Cod penal, instanţa va contopi pedepsele de la pct.1 lit. (a), (b), (c) cu pedepsele de la pct.2 lit(a), (b), (c), şi pedeapsa de 1 an aplicată prin sentinţa penală nr. 127 din 02.04.2014 pronunţată în dosarul nr. 5047/291/2013 al Judecătoriei Roman şi aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o va spori cu un 1 an închisoare, urmând să execute pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare. În baza art. 71 Cod penal din 1969 rap. la art. 6 din LPA a Noului Cod penal,cu aplicarea art. 35 alin.3 Cod penal, va interzice condamnatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei. In baza art. 64 lit. a) şi b C. pen.de la 1969,cu aplicarea art. 6 alin.5din LPA a NCP, interzice măsura complimentară a exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani, după terminarea executării pedepsei principale a închisorii sau considerarea acesteia ca fiind executată. Deduce din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare perioada executată de la 18.10.2013 la zi. Dispune retragerea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 110/2014 emis în baza sentinţei penale nr. 49/2014 pronunţată de Judecătoria Roman, mandatul de executare nr. 286/2014 emis în baza sentinţei penale nr. 127/2014 a Judecătoriei Roman şi mandatul de executare nr. 869/2015 emis în baza sentinţei penale nr. 351/2015 a Judecătoriei Roman şi emiterea unui nou mandat de executare în baza prezentei hotărâri, după rămânerea sa definitivă. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţelor penale anterior menţionate. În baza art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător din oficiu Butnariu Elena cu delegaţie nr. 613 din 26.05.2015, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,15.09.2015.
Hotarare 1069/2015 din 15.09.2015Amână pronunţarea pentru data de 15.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2015Se vor emite adrese pentru sentinţele penale de condamnare. Se va cita condamnatul.
Incheiere de sedinta din 25.06.2015