P****** D***
InculpatM******* M****
Parte vătămatăA********* G*******
Parte vătămatăP******** D* P* L**** J********** D******
Reprezentant legalS******** D* P********* B*******
Reprezentant legal1.Condamnă pe inculpatul PD pentru săvârşirea infracţiunii de furt în scop de folosinţă, prev. de art. 230 alin. (l) raportat la art. 228 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen, , la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2.Condamnă pe inculpatul PD , pentru săvârşirea infracţiunii conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (l) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen., la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani, executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 3.Condamnă pe inculpatul PD pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin. (1) Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc. pen, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 4.Condamnă pe inculpatul PD, pentru săvârşirea infracţiunii de lovirea sau alte violenţe, prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod proc.penală, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an executabilă în condiţiile art. 68 Cod penal. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.39 alin.1 lit.b, art.38 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului P.D. pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) luni închisoare, la care adaugă un spor de 3 (trei) luni, reprezentând o treime din celelalte trei pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 11 (unsprezece) luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit. a Cod penal rap. la art. 38 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, executabilă în condiţiile art. 68 alin. 1 lit) b Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Muzeului de Ştiinţele Naturii Dorohoi sau Primăriei Şendriceni, pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă M.M., ca neîntemeiată. Admite, în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă AG şi obligă inculpatul P.D. să-i plătească acestuia suma de 1.000 lei daune morale. În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 450 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 iunie 2016.
Hotarare 574/2016 din 14.06.2016Amână pronunţarea hotărârii la data de 14 iunie 2016. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2016Stabileşte data pronunţării hotărârii la 31 mai 2016. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.05.2016Având în vedere că este necesar a se emite mandat de aducere pentru martorul lipsă,
Incheiere de sedinta din 12.04.2016Având în vedere că este necesar a se audia martorii indicati,
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Având în vedere proba cu martori solicitată de părţi este admisibilă cauzei, Văzând că este necesar a se cita martori indicaţi în vederea audierii,
Incheiere de sedinta din 02.02.2016În baza art. 345 alin. 1 Cpp respinge cererile ?i excepţiile formulate de inculpatul P****** D*** ca fiind neîntemeiate. În temeiul art. 35 Cpp raportat la art. 41 alin. 1 lit) a Cpp, constată că Judecătoria Dorohoi este deplin competentă material ?i teritorial să judece cauza ce face obiectul dosarului 3577/222/2015. În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 689/P/2015 din data de 28 septembrie 2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi privind pe inculpatul P****** D***, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, violarea de domiciliu şi lovirea sau alte violenţe", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 230 alin. (l) raportat la art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 335 alin. (l) Cod penal, art. 224 alin. (1) Cod penal şi art. 193 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1). În temeiul art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală ?i dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul P****** D*** pentru infracţiunile de „furt în scop de folosinţă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, violarea de domiciliu şi lovirea sau alte violenţe", fapte prevăzute şi pedepsite de art. 230 alin. (l) raportat la art. 228 alin. (1) Cod penal, art. 335 alin. (l) Cod penal, art. 224 alin. (1) Cod penal şi art. 193 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 38 alin. (1). Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Dată în şedinţa Camerei de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2015.
Incheiere camera preliminara din 26.11.2015