Dosar 35801/325/2014* din 28.07.2015

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 35801/325/2014*
Data dosar:
28.07.2015
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    1.În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă inculpatul S***** M****, la o pedeapsă de: -2 (doi) închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă simplă (varianta asimilată) în formă continuată . În temeiul art. 65 alin.2, rap.la art. 64 alin.1, art. 53 pct.2, lit. a C.pen. 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. alin.1, lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 1(un) an , conform art. 66 C.pen. 1969. În temeiul art.71 C.pen.1969, cu aplic.art.12 alin.1 din legea 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II a şi lit b C. pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen.1969, cu aplic.art.5 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.71 al.5 C.pen.1969, cu aplic.art.12 alin.1 din legea 187/2012 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.404 alin.2 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. 2.În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă inculpatul BRĂTOIU CRISTIAN, la o pedeapsă de: -2(doi)închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă simplă (varianta asimilată) în formă continuată . În temeiul art. 65 alin.2, rap.la art. 64 alin.1, art. 53 pct.2, lit. a C.pen. 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. alin.1, lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen. 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 1(un) an , conform art. 66 C.pen. 1969. În temeiul art.71 C.pen.1969, cu aplic.art.12 alin.1 din legea 187/2012 interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II a şi lit b C. pen.1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen.1969, cu aplic.art.5 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.71 al.5 C.pen.1969, cu aplic.art.12 alin.1 din legea 187/2012 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.404 alin.2 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. 3.În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata COSARIU RODICA, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. În baza art. 65 alin. 2 C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În temeiul art. 86 ind.1 şi art. 86 ind.2 C. pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În baza art. 86 ind.3 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind.3 alin. 2 C. pen. 1969, datele prevăzute în art. 86 ind.3 alin. 1 lit. b) - d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. 4.În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe iinculpatul ROTARIU CĂTĂLIN-BRĂDUŢ, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. În baza art. 65 alin. 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În temeiul art. 86 ind.1 şi art. 86 ind.2 C. pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În baza art. 86 ind.3 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind. 3 alin. 2 C. pen. 1969, datele prevăzute în art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. b) - d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. 5. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata NAGY FLORICA, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună În baza art. 65 alin. 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În temeiul art. 86 ind.1 şi art. 86 ind.2 C. pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În baza art. 86 ind. 3 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind.3 alin. 2 C. pen. 1969, datele prevăzute în art. 86 ind.3 alin. 1 lit. b) - d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. 6.Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei O***** F****** din infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 în infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpata O***** F******, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună În baza art. 65 alin. 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În temeiul art. 86 ind.1 şi art. 86 ind.2 C. pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani şi 4 (patru) luni. În baza art. 86 ind.3 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind.3 alin. 2 C. pen. 1969, datele prevăzute în art. 86 ind. 3 alin. 1 lit. b) - d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. 7.În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul NAP IOAN, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. În baza art. 65 alin. 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În temeiul art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, cu aplicarea art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul NAP IOAN la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. În temeiul art.71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b, art. 36 al.1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.p. contopeşte pedeapsele de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) luni închisoare, aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pe care o spore?te cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (?ase) luni închisoare. În temeiul art. 86 ind.1 şi art. 86 ind.2 C. pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani şi 6 (?ase) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani şi 6 (luni) luni. În baza art. 86 ind.3 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind.3 alin. 2 C. pen. 1969, datele prevăzute în art. 863 alin. 1 lit. b) - d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. 8.În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul HOTEA PETRU, la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună. În baza art. 65 alin. 2 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 1 an. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. În temeiul art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, cu aplicarea art.5 NCp., cu aplic. art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă pe inculpatul NAP IOAN la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept. În temeiul art.71 C. pen. din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin.2 C.pen. din 1969 În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b, art. 36 al.1 C.pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C.p. contopeşte pedeapsele de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 3 (trei) luni închisoare, aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pe care o spore?te cu 2 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani şi 6 (?ase) luni închisoare. În temeiul art. 86 ind.1 şi art. 86 ind.2 C. pen. 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 (cinci) ani şi 6 (?ase) luni. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani şi 6 (luni) luni. În baza art. 86 ind.3 alin. 1 C. pen. 1969, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş, la datele fixate de acesta; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. În baza art. 86 ind.3 alin. 2 C. pen. 1969, datele prevăzute în art. 86 ind.3 alin. 1 lit. b) - d) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Timiş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. 9. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a), art. 74 alin. 2 şi art. 76 alin. 1 lit. b) CP din 1969 şi art.5 NCp., cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen., condamnă inculpatul BĂBUŢA IONEL MARIAN, la o pedeapsă de: -1 (an) ?i 4 (patru) luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă simplă (varianta asimilată) în formă continuată. În temeiul art.81 şi art.82 C.pen.1969, cu aplic.art.5 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 (trei) ani ?i 4 (patru) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În temeiul art.404 alin.2 C.proc.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen.1969, respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. 10. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului OLARIU FLORIN- ALEXANDRU din infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 în infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., condamnă pe inculpatul OLARIU FLORIN-ALEXANDRU, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 65 alin. 2 şi art. 66 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. 11. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului NAGY FLORIN-ALEXANDRU din infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 în infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., condamnă pe inculpatul NAGY FLORIN-ALEXANDRU, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 65 alin. 2 şi art. 66 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. 12. Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpateii PĂTRU CLAUDIA-ALINA din infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006 în infrac?iunea prev. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., condamnă pe inculpata PĂTRU CLAUDIA-ALINA, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 65 alin. 2 şi art. 66 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. 13. În temeiul art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp din 1969 şi art. 41 alin. 2 Cp de la 1969 şi art.5 NCp., condamnă pe inculpatul inculpatul MIHAI MARIN, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, la pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, cu executare în regim de detenţie. În baza art. 65 alin. 2 şi art. 66 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi lit. b C. pen. 1969, pe o durată de 5 ani, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei închisorii. În temeiul art. 71 C. pen. 1969, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile prev. de art. 71 alin. 2 C.pen. din 1969. 14. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 CPP, cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. f) CPP, dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul J*** C*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp şi art.5 NCp. , ca urmare a decesului acestuia. În baza art. 88 Cod penal de la 1969, deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor Nagy Florica, Pătru Claudia-Alina, S***** M****, Cosariu Rodica, Hotea Petru, Nap Ioan, Rotariu Cătălin-Brăduţ, Mihai Marin, Olariu Florin-Alexandru, Brătoiu Cristian, O***** F****** reţinerea din data de 19.12.2013. În baza art.118 lit.a. C.pen. 1969, confiscă de la inculpatul S***** M**** în folosul statului cantitatea de: 263 pachete ţigarete marca Jin Ling şi 4 litri alcool etilic, deţinute de inculpatul S***** M****, identificate şi ridicate din locaţia din Timişoara, str.Fructelor nr.5 şi predate DRV Timişoara conform dovezii de predare-primire din data de 17.01.2014 (ARB nr.30A/17.01.2014). În baza art.118 lit.a. C.pen. 1969, confiscă de la inculpatul Brătoiu Cristian în folosul statului cantitatea de: 4 pachete ţigarete marca Jin Ling, deţinute de inculpatul Brătoiu Cristian, identificate şi ridicate din locaţia din Timişoara, str.Fructelor, nr.2, ap.28 şi predate DRV Timişoara conform dovezii de predare-primire din data de 21.01.2014 (ARB nr.33A din data de 21.01.2014). În baza art.118 lit.a. C.pen. 1969, confiscă de la inculpatul BĂBUŢA IONEL MARIAN în folosul statului cantitatea de: 350 pachete de ţigări netimbrate fiscal (300 marca Ashima şi 50 marca Trokadero), identificate la data de 13.12.2013 în portbagajul autoturismului condus de inculpatul Băbuţa Ionel Marian, ce au fost predate DRAOV Timişoara, conform ARB nr.232A/14.12.2013. În baza art.118 lit.a. C.pen. 1969, confiscă în folosul statului cantitatea de: 1942 pachete ţigarete diferite mărci şi 2 litri alcool etilic, deţinute de inculpaţii Nagy Florica, Nagy Florin Alexandru şi Pătru Claudia Alina, identificate şi ridicate din locaţiile din Timişoara, str.Fructelor nr.2, ap.12 şi str. Ana Ipătescu, nr.18, sc.D, ap.13 şi predate DRV Timişoara conform dovezilor de predare-primire din datele de 21.01.2014 şi 17.01.2014 (ARB nr. 29A din data de 17.01.2014 şi ARB nr.46A, 47A, 48A, 49A din data de 21.01.2014). În baza art.118 lit.a. C.pen. 1969, confiscă în folosul statului cantitatea de: 3490 pachete ţigarete marca Jin Ling, deţinute de inculpaţii Nap Ioan şi Hotea Petru, identificate şi ridicate din locaţia din Timişoara, str. A. Bacalbaşa, nr.26 şi predate DRV Timişoara conform dovezii de predare-primire din data de 23.12.2013 (ARB nr. 209B/23.12.2013). În baza art.118 lit.a. C.pen. 1969, confiscă în folosul statului cantitatea de: 3481 pachete ţigarete diferite mărci şi 7 litri alcool etilic, deţinute de inculpaţii O***** F****** şi O***** F***** A********, identificate şi ridicate din locaţiile din Timişoara, str.Fructelor, nr.2, ap.25, str. Arh. Victor Vlad, bl.12, sc.B, et.4,ap.16, str. Arh. Victor Vlad, bl.12, sc.B-uscătorie şi loc. Şag, str.XX, nr.14 şi predate DRV Timişoara conform dovezilor de predare-primire din datele de 21.01.2014 (ARB nr.37A, 38A, 39A, 40A, 41A, 53A din 21.01.2014, ARB nr.50A, 51A, 52A din 21.01.2014, ARB nr.35A, 36A din 21.01.2014). În baza art.118 lit.a. C.pen. 1969, confiscă în folosul statului cantitatea de: 969 pachete ţigarete diferite mărci, deţinute de inculpaţii Cosariu Rodica, Mihai Marin şi R****** C****** B*****, identificate şi ridicate din locaţiile din Timişoara, str.Fructelor, nr.2, ap.21 şi bld. Dâmboviţa, nr.56, sc.B, ap.21 şi predate DRV Timişoara conform dovezilor de predare-primire din datele de 17.01.2014 şi 21.01.2014 (ARB nr.42A, 43A, 44A, 45A din 21.01.2014 şi ARB nr.27A din 17.01.2014). În temeiul art.118 al.1 lit. f C.p. de la 1969, dispune confiscarea urmatoarelor bunuri: -pistolul cu gaze marca Bruni, model 92, fără serie, calibru 8 mm deţinut de către inculpatul Hotea Petru, introdus în camera de corpuri delicte a IPJ Timiş, conform dovezii seria H nr.0000423. -armă cu aer comprimat, lungă, marca Umarex, model 62, calibru 4,5 mm, cu seria 110100846, fabricată în China şi un număr de 157 alice calibru 4,5 mm deţinut de către inculpatul Nap Ioan ?i introduse în camera de corpuri delicte a I.P.J.Timiş, conform dovezii seria H nr. 0000420 din 17.01.2014. Respinge cererea procurorului de confiscare specială a 1 pachet de ţigări şi 11 ţigarete marca Jin Ling, deţinute de suspectul Codoci Gheorghe ?i 5 pachete ţigarete marca Viceroy, deţinute de făptuitorul Popa Laurenţiu. Men?ine măsurile asigurătorii a sechestrului dispuse prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara din data de 19.12.2013 asupra următoarelor sume de bani: - suma de 9.150 lei, identificată la domiciliul inculpatului Hotea Petru, ce a fost ridicată şi consemnată la CEC Bank pe numele inculpatului Hotea Petru, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, conform recipisei de consemnare nr. 875652/1 din data de 20.12.2013. - sumele de 13.000 lei, 245 euro şi 20 USD americani, identificate la domiciliul inculpatei Nagy Florica, ce au fost ridicate şi consemnate la CEC Bank, pe numele inculpatei Nagy Florica, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, conform recipiselor de consemnare nr.875619/1, 875623/1 şi 875626/1 din 20.12.2013. - suma de 1650 euro, identificată la domiciliul inculpatului O***** F***** A********, ce a fost consemnată la CEC Bank, pe numele inculpatului O***** F***** A********, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, conform recipisei de consemnare nr.875631/1 din data de 20.12.2013. - sumele de 17.200 lei şi 50 euro, identificate la domiciliul inculpatului Mihai Marin, ce au fost consemnate la CEC Bank pe numele inculpatului Mihai Marin, la dispoziţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, conform recipiselor de consemnare nr. 875642/1 şi 875646/1 din data de 20.12.2013. - suma de 8350 lei, identificată la domiciliul inculpatului Brătoiu Cristian, ridicată şi consemnată la CEC Bank, conform recipisei de consemnare nr. 875637/1 din data de 20.12.2013, pe numele inculpatului Brătoiu Cristian, la dispoziţia organelor de urmărire penală. În temeiul art. 397 alin. 1 C. proc. pen., rap. la art. 19 C. proc. pen. şi la art. 1349, 1357- 1358 C. civ., admite acţiunea civilă exercitată de partea civilă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi dispune: -obligarea în solidar a inculpaţilor Nagy Florica, Nagy Florin Alexandru şi Pătru Claudia Alina, la plata sumei de 21.269 lei, către partea civilă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, la această sumă adăugându-se adăugându-se dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, începând cu data săvârşirii infracţiunii şi până la efectiva achitare. -obligarea inculpatului S***** M****, la plata sumei de 3.064 lei, către partea civilă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, la această sumă adăugându-se adăugându-se dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, începând cu data săvârşirii infracţiunii şi până la efectiva achitare. -obligarea în solidar a inculpaţilor Nap Ioan şi Hotea Petru, la plata sumei de 37.701 lei, către partea civilă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, la această sumă adăugându-se adăugându-se dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, începând cu data săvârşirii infracţiunii şi până la efectiva achitare. - obligarea în solidar a inculpaţilor O***** F****** şi O***** F***** A********, la plata sumei de 38.861 lei, către partea civilă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, la această sumă adăugându-se accesorii aferente până la data achitării integrale a sumei datorate. - obligarea în solidar a inculpaţilor R****** C****** B*****, Cosariu Rodica şi Mihai Marin, la plata sumei de 10.710 lei, către partea civilă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, la această sumă adăugându-se dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, începând cu data săvârşirii infracţiunii şi până la efectiva achitare. -obligarea inculpatului Brătoiu Cristian, la plata sumei de 44 lei, către partea civilă, pentru repararea prejudiciului cauzat bugetului de stat, la această sumă adăugându-se dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente, începând cu data săvârşirii infracţiunii şi până la efectiva achitare. Constată că nu s-au formulat pretenţii civile faţă de inculpaţii Băbuţa Ionel Marian şi J*** C*****. Mijloacele materiale de probă constând în: un plic cu patru telefoane mobile, un plic cu şapte telefoane mobile; un plic cu un telefon mobil; un plic sigilat MAI nr. 1095 şi cartea de identitate cu seria TM 543183; un plic cu bunuri având sigiliul MAI 1074; un plic cu telefon mobil; un plic cu telefoane mobile cu sigiliul MAI 19384; un plic cu cinci telefoane mobile având sigiliul MAI 2661; un plic cu două telefoane mobile unul Samsung şi unul Nokia şi două cartele telefonice; un plic cu o cartelă telefonică Cosmote; o agendă în format 12,5x8,5 cu coperţile imitaţie de piele cu înscris "Notebook W644008, ce conţine 68 file; un telefon mobil Nokia 6070 fără ecran cu baterie şi cartelă Cosmote; o asigurare RCA Carpatica pentru autoturismul marca Fiat Albeea; o ştampilă inscripţionată "United Office", un plic cu cinci telefoane mobile; două telefoane; 6 DVD-uri cu filmările video efectuate cu ocazia percheziţiilor desfăşurate la data de 19.12.2013 în Timişoara şi localitatea Şag , urmează dosarul cauzei. Dispune virarea din fondurile Ministerului Justitiei catre Baroul Timis a sumelor reprezentand onorariu pentru avocatii desemnati din oficiu , astfel : suma de 470 lei pentru av.Doroiman Camelia (desemnata pentru inculpatul Mihai Marin), suma de 470 lei pentru av. Todorescu Mihai (desemnat pentru inculpatul Brătoiu Cristian), suma de 470 lei pentru av. Murgu Tripona (desemnata pentru inculpatul J*** C*****), suma de 470 lei pentru av. Doboşan Clara (desemnata pentru inculpatul S***** M****) si suma de 470 lei pentru av. Rohnean Dragoş (desemnat pentru inculpata Cosariu Rodica) şi suma totală de 800 lei, reprezentând onorariu parţial pentru av. Rohnean Dragoş (desemnat pentru inculpatii Băbuţa Ionel Marian, Nagy Florica, Nagy Florin Alexandru, Pătru Claudia Alina). În temeiul art. 274 alin. 1 C. proc. pen., obligă pe inculpaţii Nagy Florica, Nagy Florin-Alexandru, Pătru Claudia-Alina, Brătoiu Cristian, Cosariu Rodica, Mihai Marin, Rotariu Cătălin-Brăduţ, S***** M****, O***** F******, Olariu Florin-Alexandru, Hotea Petru, Nap Ioan, Băbuţa Ionel Marian la plata sumei de 2.000 lei fiecare inculpat, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi, 11.10.2016.

    Hotarare 3111/2016 din 11.10.2016
  • Sedinta din data de 27.09.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    se amana pronuntarea la data de 11.10.2016.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2016
  • Sedinta din data de 20.09.2016 la ora 15:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 27.09.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2016
  • Sedinta din data de 14.09.2016 la ora 15:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    instanta acorda termen de judecata la data de 20.09.2016, ora 15.00, sala 329, pentru studierea dosarului de catre aparatorul din oficiu desemnat pentru inculpatii Babuta Ionel Marian, Nagy Florica, Nagy Florin Alexandru si Patru Claudia Alina.

    Incheiere de sedinta din 14.09.2016
  • Sedinta din data de 24.08.2016 la ora 15:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 14.09.2016, ora 15.00, sala 329, in vederea audierii investigatorului sub acoperire.

    Incheiere de sedinta din 24.08.2016
  • Sedinta din data de 22.06.2016 la ora 15:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 24.08.2016, ora 15.00, in vederea audierii investigatorului sub acoperire.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2016
  • Sedinta din data de 08.06.2016 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se amana cauza la data de 22.06.2016, ora 15.00 in vederea audierii investigatorului sub acoperire.

    Incheiere de sedinta din 08.06.2016
  • Sedinta din data de 25.05.2016 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    amana cauza la data de 08.06.2016, ora 14.00. Se va reveni cu adresa catre Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara pentru a comunica relatiile solicitate de instanta. se citeaza inculpatii Mihai Marin, O***** F******, Rotariu Catalin Bradut si martorul Dragomir Cristina Adeea cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 25.05.2016
  • Sedinta din data de 11.05.2016 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    amana cauza la data de 25.05.2016, ora 14.00. Se va emite adresa catre Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara pentru a comunica relatiile solicitate de instanta. se citeaza inculpatii Mihai Marin, O***** F******, Rotariu Catalin Bradut si martorul Dragomir Cristina Adeea cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 11.05.2016
  • Sedinta din data de 28.04.2016 la ora 09:00

    Complet: C7P
  • Amână cauza

    În temeiul art. 68 Cod procedură penală raportat la art.64 şi 67 Cod proc. penală, respinge cererea de recuzare formulată la data de 27.04.2016, în cauza dosar nr. 35801/325/2014*, de către apărătorul inculpatului Babuta Ionel Marian, avocat Claudiu Ilcău, împotriva doamnei judecător Anita Balaban, preşedintele C6P, ca neîntemeiată. Definitivă. Dată în camera de consiliu la data de 28.04.2016. Pronunţată in şedinţă publică astăzi, 28.04.2016.

    Incheiere recuzare din 28.04.2016
  • Sedinta din data de 27.04.2016 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    dispune trimiterea dosarului completului de judecata imediat urmator in vederea solutionarii cererii de recuzare a presedintelui completului de judecata.

    Incheiere de sedinta din 27.04.2016
  • Sedinta din data de 13.04.2016 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    pentru a se asigura dreptul la aparare a inculpatului Băbăţa Marian Ionel amana cauza la data de 27.04.2016, ora 14.00.

    Incheiere de sedinta din 13.04.2016
  • Sedinta din data de 02.03.2016 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza in vederea administrarii probatoriului incuviintat. termen la data de 13.04.2016 or 14.00.

    Incheiere de sedinta din 02.03.2016
  • Sedinta din data de 17.02.2016 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 02.03.2016 ora 14.00 in vederea administrarii probatoriului incuviintat.

    Incheiere de sedinta din 17.02.2016
  • Sedinta din data de 20.01.2016 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    se amana cauza la data de 17.02.2016 ora 14,00 in vederea citarii inculpatilor lipsa cu mandat de aducere.

    Incheiere de sedinta din 20.01.2016
  • Sedinta din data de 16.12.2015 la ora 14:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Se amana cauza la data de 20.01.2016 in vederea indeplinirii procedurii de citare.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2015
  • Sedinta din data de 18.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Termen la 16.12.2015 pentru citare parti.

    Incheiere de sedinta din 18.11.2015
  • Sedinta din data de 16.11.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    În baza art. 279 C.proc.pen, înlătură omisiunea vădită prin adăugarea la cuprinsul minutei, dispozitivului şi considerentelor încheierii penale pronunţată în Camera preliminară din data de 25.09.2015 în dosarul nr. 35801/325/2014* al Judecătoriei Timişoara a următorului alineat :„În temeiul art. 272 alin. 2 C. pr. pen dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş a sumei de 200 lei, reprezentând onorariu parţial pentru fiecare dintre următorii avocaţi din oficiu:S O, A N, M S şi S L.,,. Se menţin neschimbate, în rest, minuta, dispozitivul şi considerentele încheierii. În temeiul art. 275 alin.3 C.proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 16.11.2015.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 16.11.2015
  • Sedinta din data de 25.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână cauza

    Respinge cererile si exceptiile inculpatilor, formulate prin aparatori. În baza art. 346 alin.2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 13616/P/2013 al Parchetul de pe langa Judecatoria Timisoara privind pe inculpa?ii N F, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; N F-A, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; P C-A, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; B C, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; C R, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp. ; M M, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prevăzută şi pedepsită de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 37 lit. b Cp din 1969 şi art. 41 alin. 2 Cp din 1969 şi art.5 NCp.; J C, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; R C-B, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; S M, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp. ; O F, trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; O F-A, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp.; H P, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp din 1969 şi deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cp din 1969 şi art.5 NCp.; N I, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, săvârşită de două sau mai multe persoane împreună, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 raportat la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp din 1969 şi deţinere sau port de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, prevăzută de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cp din 1969 şi art.5 NCp.; B I M, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă (varianta asimilată) în formă continuată, prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 35 alin. 1 NCp şi art.5 NCp., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpa?ii N F, N F-A, P C-A, B C, C R, M M, J C, R C-B, S M, O F, O F-A, H P, N I si B I M. Cu drept de contestatie in termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 25.09.2015.

    Incheiere camera preliminara din 25.09.2015
  • Sedinta din data de 23.09.2015 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Amână pronunţarea

    A.P. LA 25.09.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.09.2015
  • Sedinta din data de 30.07.2015 la ora 09:00

    Complet: C1P
  • Amână cauza

    În temeiul art. 68 C.proc.pen raportat la art. 64 C.proc.pen şi art. 66 C.proc.pen, respinge cererea de abţinere formulată în cauză. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 30.07.2015.

    Incheiere abtinere din 30.07.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD