R*** G***
ReclamantR*** D******
ReclamantJ******* G*******
PârâtS****** A******
PârâtB***** I***
PârâtÎn baza disp. art. 416 şi ale art. 420 C. proc. civ.: Constată perimată acţiunea civilă formulată de reclamanţii R*** G*** şi R*** D****** în contradictoriu cu pârâţii J******* G*******, Spătaru Andreea, B***** I*** şi Ilie Eugenia. Cu recurs (care se depune la Judecătoria Iaşi) în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 26.03.2019.
Hotarare 3281/2019 din 26.03.2019În baza art.242 alin.1 Cod proc.civilă suspendă judecata în cererea formulată de R*** G*** R*** D******în contradictoriu cu pârâta J******* G******* S****** A******, B***** I***, ILIE EUGENIA. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată din 31.07.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 31.07.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 31.07.2018, în vederea reluării procedurii de citare cu reclamanţii.
Incheiere de sedinta din 18.05.2018Amână cauza şi acordă termen la data de 18.05.2018, pentru când reclamanţii vor face dovada achitării onorariului provizoriu al domnului expert Grecu Vasile, în cuantum de 600lei, sub sancţiunea suspendării cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.03.2018În temeiul dispoziţiilor art. 400 C.pr.civ., repune cauza pe rol. Acordă termen la 23.03.2018 şi dispune citarea părţilor pentru termenul de judecată fixat la completul C31, ora 08.30, cu menţiunea de a răspunde necesităţii suplimentării probatoriului cu expertiză contabilă. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.03.2018.
Incheiere de sedinta din 02.03.2018Amână pronunţarea la data de 02.03.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.02.2018Amână pronunţarea la data de 16.02.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.02.2018Amână pronunţarea la data de 02.02.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.01.2018În temeiul dispoziţiilor art. 400 C.pr.civ., repune cauza pe rol. Invocă din oficiul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B***** I*** Acordă termen la 26.01.2018 şi dispune citarea părţilor pentru termenul de judecată fixat la completul C31, ora 08.30, cu menţiunea de a răspunde excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului B***** I*** Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.12.2017.
Incheiere de sedinta din 08.12.2017Amână pronunţarea la data de 08.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.11.2017Amână pronunţarea pentru data de 24.11.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.11.2017Amână pronunţarea pentru data de 17.11.2017, în vederea depunerii de concluzii scrise.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.11.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 03.11.2017, pentru când se va relua procedura de citare a martorului cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 08.09.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 08.09.2017, pentru administrare probe.
Incheiere de sedinta din 02.06.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 02.06.2017, pentru comunicare înscrisuri depuse.
Incheiere de sedinta din 07.04.2017amână cauza la data de 07.04.2017 pentru când se va emite mandat de aducere pe numele martorului.
Incheiere de sedinta din 24.02.2017Amână cauza şi acordă termen la data de 24.02.2017 pentru când se va cita martorul din cauză cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 16.12.2016Având în vedere dispoziţiile Hotărârii Colegiului de conducere al Judecătoriei Iaşi nr. 40/23.11.2016, prin care s-a hotărât desfiinţarea completului cu indicativul C37, dar şi procesul verbal nr. 2055/28.11.2016 cu privire la distribuirea ciclică a dosarelor aflate pe rolul completului C37, întocmit de judecătorul delegat cu soluţionarea incidentelor procedurale în temeiul art.104 alin.2 şi 3 din R.O.I., prezenta cauză a fost repartizată la completul C 31 cu termen de judecată la data de 16.12.2016.
Incheiere de sedinta din 02.12.2016Amână cauza şi acordă termen la data de 02.12.2016 pentru când se vor cita martorii propuşi de părţi.
Incheiere de sedinta din 21.10.2016Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Fixează termen la data de 21.10.2016, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16.06.2016.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 16.06.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.06.2016AMANA PRONUNTAREA LA DATA DE 02.06.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.05.2016