Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire formulată de petentul D. I. în contradictoriu cu intimaţii R. I., şi Şcoala Gimnazială Şieu. Stabileşte că dobânda legală menţionată în dispozitivul sentinţei civile nr. 104 din 29.01.2016 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar nr.3611/100/2015, este dobânda legală penalizatoare. Cu drept de apel la Curtea de Apel Cluj în termen de 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată azi, 02.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire din 02.09.2019Amână pronunţarea soluţiei la data de 02.09.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.08.2019Scoate cauza de pe rolul Completului C9N fond şi o trimite la registratură în vederea repartizării aleatorii unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă în baza art. 111 alin. 6 şi 7 din HCSM 1375/2015.
Incheiere de sedinta din 26.06.2019S.C. NR.104/29.01.2016 Admite în parte cererea formulată de reclamanţii DUNCA IOAN şi ROŞCA IOANA, împotriva pârâtei ŞCOALA GIMNAZIALĂ ŞIEU. Obligă pârâta Şcoala Gimnazială Şieu să calculeze şi să plătească reclamanţilor, pentru drepturile băneşti cuvenite potrivit sentinţelor civile nr. 783/25.06.2007, nr. 24/09.01.2009, nr. 996/04.06.2010 şi nr. 2141/16.12.2010, pronunţate de Tribunalul Maramureş, neachitate până la data de 11.11.2012, dobânda legală aferentă, calculată cu începere de la data de 11.11.2012 şi până la plata efectivă a fiecărei tranşe. Respinge pretenţiile reclamanţilor privind acordarea dobânzilor legale aferente obligaţiilor de plată stabilite prin sentinţele civile enumerate anterior pentru perioada dintre data scadenţei acestora şi data de 10.11.2012. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea putând fi depusă la Tribunalul Maramureş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.01.2016.
Hotarare 104/2016 din 29.01.2016