Ş**** L*****
Intimat InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** I***
Apelant Parte civilăDecizia nr.892: În baza art. 421 pct.2 lit.a C.p.p. admite apelul declarat de partea civilă D******* G******* R******** A F********* P****** I*** împotriva sentinţei penale nr. 63 din 01.04.2015 pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ în dosarul 3611/321/2014 în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii civile. Desfiinţează în parte sentinţa atacată, sub aceste aspecte, reţine cauza spre rejudecare şi în fond: Admite acţiunea civilă şi obligă inculpatul Ş**** L***** către partea civilă la plata sumei de 80.246 lei precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente acestei sume, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate. În baza art. 275 alin. 3 cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Hotarare 892/2015 din 29.09.2015Amână pronunţarea la 29.09.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.09.2015Faţă de lipsa apărătorului intimatului-inculpat, amână soluţionarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 23.06.2015