A*** G****** - Ş*****
InculpatJ***** O************
Parte civilăS******* M******** D** A******** S********* H********
Parte civilăS******* D* U****** P********
Parte civilăCondamnă pe inculpatul ANCA GABRIEL-ŞTEFAN, la : - 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prev. şi ped. de art.181 alin. 1 C.pen din 1969 (incriminată şi de art. 193 alin. 2 C. pen) cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.proc.pen. şi art. 5 C.pen. În temeiul art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C.pen. face aplicarea disp. art. 71 C.pen. din 1969 şi interzice inculpatului ca pedepse accesorii pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a şi lit. b C.pen. din 1969, respectiv : dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţilor de stat. În temeiul art. 81, art. 82 C.pen. din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare compus din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. din 1969 suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C.pen. din 1969 privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului lor genetic în baza de date a SNDGJ, fără notificare prealabilă , la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe . În baza art.397 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art.1381 Cod civil şi la art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii modificată şi completată prin O.U.G. nr. 72/2006 obligă pe inculpat să plătească despăgubiri civile –cheltuieli de spitalizare părţilor civile astfel : - suma de 3.167,39 lei părţii civile S******* D* U****** P********; - suma de 734,82 lei părţii civile Spitalul Municipal „ Dr. Alexandru Simionescu “ Hunedoara la care se adaugă dobânda legală calculată de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe până la achitarea integrală a daunelor. În baza art. 397 C.proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357, art.1381 art.1385 şi art.1291 Cod civil obligă pe inculpat să plătească părţii civile J***** O************ despăgubiri civile în sumă de 8.256 lei din care suma de 1.256 lei reprezintă daune materiale iar suma de 7.000lei reprezintă daune morale. Respinge în rest despăgubirile materiale şi morale solicitate. În baza art. 274 alin.1 C.proc.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 276 C.proc. pen. obligă pe inculpat să plătească părţii civile J***** O************ suma de 800 lei cheltuieli de judecată –onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 26.11.2015.
Hotarare 196/2015 din 26.11.2015în vederea administrării probelor încuviinţate
Incheiere de sedinta din 05.11.2015În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriu nr. 2527/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara privind pe inculpatul ANCA GABRIEL-ŞTEFAN pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. şi ped. de art. 193 alin. 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Anca Gabriel-Ştefan şi înaintarea dosarului completului de judecată C 7. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.10.2015.
Incheiere camera preliminara din 15.10.2015