R******* I* I***
InculpatAdmite sesizarea formulată din oficiu de instanţă privind îndreptarea erorii materiale. În temeiul art. 278 Cod pr.pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul minutei sentinţei penale nr. 2 din data de 08.01.2016 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 3640/314/2015, în sensul că se va menţiona în mod corect „În baza art. 336 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod pr.pen., cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul ROMANIUC IOAN, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.” în loc de „În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul ROMANIUC IOAN, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.” Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2016.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.01.2016În baza art. 377 alin. 4 Cod pr.pen. respinge cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul ROMANIUC IOAN, formulată de reprezentantul Ministerului Public, din infracţiunea de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal în infracţiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, faptă prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal. În baza art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul ROMANIUC IOAN, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”. Constată că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta, este comisă în cursul termenului de încercare de 3 ani stabilit prin sentinţa penală nr. 128/04.03.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 9276/314/2012, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.03.2013, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „mărturie mincinoasă”, faptă prevăzută de art. 260 alin. 1 Cod penal din 1969. În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal raportat la art. 83 alin. 1 Cod penal din 1969 revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 128/04.03.2013 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosar nr. 9276/314/2012, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 18.03.2013 şi dispune executarea ei în întregime, la care se adaugă pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare stabilită prin prezenta sentinţă urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 (un) an şi 10 (zece) luni închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a-II-a şi lit. b) Cod penal din 1969 pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 Cod penal din 1969 cu referire la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. În baza art. 398 Cod pr.pen. şi art. 274 alin. 1 teza I Cod pr.pen., obligă inculpatul ROMANIUC IOAN la plata către stat a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 300 lei în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe prezenta minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.01.2016.
Hotarare 2/2016 din 08.01.2016Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 08.01.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.01.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.01.2016Repune cauza pe rol. Fixează termen de judecată la data de 06.01.2016. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.12.2015.
Incheiere de sedinta din 07.12.2015Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 07.12.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.11.2015În baza art. 377 alin. 2 Cod pr.pen. încuviinţează solicitarea inculpatului, prin apărător ales, de acordare a unui termen pentru a depune înscrisuri în circumstanţiere. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 23.11.2015, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.10.2015.
Incheiere de sedinta din 26.10.2015Prorogă citirea actului de sesizare a instanţei pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 26.10.2015, pentru când: - în temeiul art. 265 alin. 1 Cod procedură penală, se va cita inculpatul Romaniuc Ioan cu mandat de aducere; - se va emite adresă către Baroul Suceava, în atenţia d-lui av. Ostaficiuc Laurian prin care i se va pune în vedere să asigure asistenţa juridică a inculpatului pentru următorul termen de judecată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.09.2015.
Incheiere de sedinta din 28.09.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen. constată competenţa şi legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 4425/P/2013 din data de 13.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul major ROMANIUC IOAN, trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii constând în „conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prev. de art. 336 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 5 alin. 1 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul ROMANIUC IOAN. În baza art. 346 alin. 1 teza a II-a Cod pr.pen. prezenta încheiere se comunică Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului Romaniuc Ioan. Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08.09.2015.
Incheiere camera preliminara din 08.09.2015Deliberarea şi pronunţarea asupra aspectelor care formează obiectul camerei preliminare va avea loc la data de 08.09.2015. Dată în şedinţa camerei de consiliu, astăzi, 07.09.2015.
Incheiere de sedinta din 07.09.2015Acordă termen de judecată la data 07.09.2015, sala 352 pentru când: - se citează inculpatul Romaniuc Ioan, la adresa men?ionată în cuprinsul rechizitoriului. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.07.2015.
Incheiere de sedinta din 07.07.2015