Ş***** A****
PetentN***** A*****
IntimatI**** L******
IntimatÎn baza art. 341 al.6 lit.b C.pr.pen. admite plângerea formulată de petentul Ş***** A****, împotriva ordonanţei din data de 01.07.2015 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe în dosar nr. 2598/P/2014 prin care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală în cauza având ca obiect săvârşirea de către intimatul N***** A*****, a infracţiunii prevăzute de art. 193 al.2 C.pen., respectiv clasarea cauzei cu privire la săvârşirea de către intimatul I**** L******, a infracţiunii prevăzute de art.193 al.2 C.pen., soluţie menţinută prin ordonanţa nr. 92/II/2/2015 din data de 07.08.2015 a Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, şi pe cale de consecinţă desfiinţează soluţia atacată şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe pentru completarea cercetărilor, pentru considerentele hotărârii. În baza art. 275 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.11.2015.
din 03.11.2015La solicitarea petentului, în vederea angajării unui apărător ales şi pregătirii apărării.
Incheiere de sedinta din 06.10.2015