S* D****** S**
DebitorS* E***** T******** S**
CreditorÎn temeiul art.174 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii insolvenţei debitorului S.C. Demicos S.R.L. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului . În temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 39 (4) din legea privind procedura insolvenţei, Încuviinţează plata onorariului lichidatorului judiciar Casa de Insolven?ă Europa IPURL în cuantum de 4.000 lei care se va face din fondul de lichidare constituit potrivit art. 39 (7) din Legea nr. 85/2014. În temeiul art.179 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apel în 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Bihor.
Hotarare 278/2019 din 06.03.2019In vederea citarii creditorilor prin BPI pentru aplicarea prevederilor art. 174 din Legea 85/2014
Incheiere de sedinta din 09.01.2019Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 10.10.2018Continuarea demersurilor din cadrul procedurii respectiv recuperarea creantelor debitorului
Incheiere de sedinta din 23.05.2018Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 28.02.2018Continuarea demersurilor din cadrul procedurii respectiv solutionarea cererii de atragerea raspunderii
Incheiere de sedinta din 22.11.2017In vederea solutionarii cererii de atragerea raspunderii patrimoniale
Incheiere de sedinta din 20.09.2017Pentru continuarea procedurii respectiv valorificarea bunurilor debitorului
Incheiere de sedinta din 05.04.2017Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 11.01.2017Continaurea procedurii
Incheiere de sedinta din 28.09.2016Continuarea procedurii respectiv recuperarea creanţelor
Incheiere de sedinta din 13.04.2016Continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 03.02.2016Admite cererea. Dispune prelungirea termenelor prevăzute de art.100 din L85/2014
Incheiere de sedinta din 22.12.2015Admite cererea formulată de debitoarea S* D****** S** . În temeiul art. 38 alin. (2) lit. e, art. 71 alin 1) şi art. 67 alin. 1 lit. g) din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea procedurii simplificate împotriva debitoarei S* D****** S** . În temeiul art.145 lit. a şi b din Legea nr. 85/2014; Dispune începerea procedurii falimentului debitoarei S* D****** S**. În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014, Desemnează lichidator judiciar provizoriu CASA DE INSOLVENŢĂ EUROPA IPURL care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.64 din lege, a cărui retribuţie urmează a fi stabilita ulterior, in funcţie de decont. În temeiul art. 53 alin. (1) din L85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar ca în maxim de 5 zile să convocare adunarea asociaţilor în vederea desemnării administratorului special. În baza art. 63 alin. (1) raportat la art. 59 din Legea nr. 85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar să întocmească lunar un raport de activitate. În temeiul art. 101 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pune în vedere lichidatorului judiciar desemnat provizoriu să procedeze în termen de 60 zile de la data deschiderii procedurii la inventarierea bunurilor din averea debitorului. În temeiul art.145 alin.2 din Legea nr. 85/2014, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art.99 şi art.147 alin (1) din Legea nr. 85/2014; Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art.99 din Legea privind procedura de insolvenţă. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 19.12.2015. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 28.12.2015. Fixează termenul pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 11.01.2016. Fixează termen de judecată în cauză pentru data de 03 februarie 2016, cam.3, ora 9. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii în condiţiile art. 100 alin (1) din Legea nr. 85/2014 de către lichidatorul judiciar provizoriu . Dispune comunicarea hotărârii către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului, precum şi tuturor băncilor unde are deschise conturi. În temeiul art. 66 alin 6 din Legea nr. 85/2014, Dispune conexarea dosarului nr. 1401/111/2015 la prezentul dosar. Raportat la prevederile art. 66 alin (7) din Legea 85/2004 califică cererea formulată de creditorul SC Expres Transport SRL drept declaraţie de creanţă . In temeiul art.39 alin (2) din Legea nr. 85/2014, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către lichidator. În temeiul art.151 din Legea nr. 85/2014 Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la notificare.
Incheiereadmitereinprincipiu432/2015 din 05.11.2015