D****** M****
InculpatP******** D* P* L**** J********** F******
IntimatÎn baza art. 549 indice 1 alin. 3 lit.b C.p.p. Admite propunerea. Dispune confiscarea specială a armei neletale cu elementele de identificare evidenţiate în procesul verbal încheiat la data de 13.04.2014 de poliţiştii Secţiei 15 Poliţia Rurală Filiaşi. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 Aprilie 2015
Incheiere finala dezinvestire din 14.04.2015Având în vedere că potrivit dispoziţiilor art. 5491 alin. 2 din Codul de procedură penală , " Judecătorul de cameră preliminară comunică persoanelor ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate o copie a ordonanţei, punându-le în vedere că în termen de 10 zile de la primirea comunicării pot formula note scrise ", iar în speţă nu a fost efectuată o astfel de comunicare la momentul înregistrării cauzei, instanţa, pentru respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale prevăzute prin dispoziţiile Codului de procedură penală, va amâna judecata cauzei şi va dispune comunicarea unui exemplar al ordonanţei dată în cadrul dosarului nr. 50/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, intimatului D****** M****, cu menţiunea că în termen de 10 zile de la primirea comunicării poate formula note scrise .
Incheiere de sedinta din 26.03.2015