D******* G******* R******** A F********* P****** B******** I* R************ A************* S********* 4 A F********* P******
ReclamantS* H***** P******* C********** S**
PârâtK***** A*****
LichidatorAdmite excepţia perimării, invocată din oficiu. În temeiul art. 421 Cod procedură civilă, constată perimată cererea formulată de reclamantul Administraţia Sectorului 4 a Finanţelor Publice - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti în contradictoriu cu pârâţii Higher Products Corporation SRL şi K***** A*****. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare, potrivit art. 421 Cod procedură civilă. Cererea de recurs şi motivele de recurs se depun la Tribunalul Bucureşti-Secţia a VI-a Civilă, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.10.2017.
Hotarare 3938/2017 din 25.10.2017In temeiul art. 242 C.p.c., suspenda judecata cauzei, pentru neindeplinirea de catre reclamanta a obligatiei stabilite de instanta in sarcina acesteia, respectiv aceea de a se prezenta si a traduce citatia pentru paratul K***** A*****, in vederea indeplinirii procedurii de citare cu acesta. Cu recurs pe toata perioada suspendarii, cererea de recurs urmand a fi depusa la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Civilă. Pronuntata in sedinta publica, azi, 13.04.2016.
Incheiere suspendare din 13.04.2016lipsa procedura
Incheiere de sedinta din 20.01.2016