M*** S****
Contestator CondamnatÎn baza art. 4251, alin. 7, pct. 2, lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 587, alin. 3 Cod procedură penală, admite contestaţia formulată de contestatorul condamnat M.S. în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara, împotriva Sentinţei Penale nr. 4397/23.12.2014 a Judecătoriei Timişoara. Desfiinţează sentinţa penală contestată şi rejudecând cauza: În baza art. 587, alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 59 din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 5 Cod penal, admite cererea de liberare condiţionată formulată de contestatorul condamnat M.S. şi, în consecinţă, dispune liberarea condiţionată a contestatorului condamnat M.S.de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 437/2011 al Tribunalului Arad, emis în baza Sentinţei Penale nr. 327/2010 a Tribunalului Arad, prin care s-a aplicat pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare. Atrage atenţia contestatorului condamnat asupra dispoziţiilor art. 104 din Codul penal, privitoare la revocarea liberării condiţionate. În temeiul art. 275, alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.02.2015.
Hotarare 75/2015 din 18.02.2015amână pronunţarea la data de 18.02.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.02.2015