D****** S*****
InculpatD******** I**** - C*******
InculpatD******** I**** - C******* p*** B***** d* S*********** I** G*****
InculpatI. În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” condamnă pe inculpatul D****** S*****, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului D****** S*****, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. PEDEAPSĂ DE EXECUTAT = 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 91 C. pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 (trei) ani conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul D****** S*****, ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen. impune inculpatului D****** S*****, să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei mun.Galaţi, jud.Galaţi pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) C. pen. atrage atenţia inculpatului D****** S*****, asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. În temeiul art. 72 C.pen., deduce perioada executată de inculpatul D****** S*****, prin reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu de la 08.10.2015, 09.10.2015-12.02.2016, şi de la 12.02.2016-04.04.2016. În temeiul art. 399 C.pr.pen. cu art. 215 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar. II. 1. În temeiul art.291 alin.1 C.pen., rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de „trafic de influenţă” condamnă pe inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului DASCALIUC IONEL CRISTIAN, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. 2. În temeiul 48 C.pen. rap. la art.291 alin.1 C.pen. şi art. 6 din Legea nr. 788/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de „complicitate la trafic de influenţă”, condamnă pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. pen. interzice inculpatului DASCALIUC IONEL CRISTIAN, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În temeiul art. 38 C.pen. cu art. 40 C.pen. aplică inculpatului DASCALIUC IONEL CRISTIAN pedeapsa cea mai mare la care adaugă o treime din cea de-a doua pedeapsă . PEDEAPSĂ DE EXECUTAT = 4 (patru) ani şi 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art. 72 C.pen., deduce perioada executată de inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN, prin reţinere, arest preventiv şi arest la domiciliu de la 08.10.2015, 09.10.2015-04.04.2016, şi de la 04.04.2016-03.06.2016. În temeiul art. 399 C.pr.pen.cu art. 215 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar. În baza art. 112 lit.a din Codul penal şi art. 291 alin.2 C.pen. dispune confiscarea de la inculpatul D****** S***** a sumei de 22.500 EURO şi de la inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN a sumei de 220.000 RON. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 274 alin.2,4 C.pr.pen. obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 3000 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus şi cheltuielile efectuate pe parcursul urmării penale, în valoare de câte 2000 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 09.12.2016.
Hotarare 434/2016 din 09.12.2016Amână pronunţarea la data de 09.12.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.11.2016În temeiul art. 208 C.pr.pen. cu art. 215 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar pentru inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL CRISTIAN. Respinge ca nefondate cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi. Constată că inculpaţii a avut apărător ales. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 03.11.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 03.11.2016Pentru audierea inculpatului în prezenţa apărătorului ales, acordă termen la data de 22.11.2016, C.6. Pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii controlului judiciar a inculpaţilor, acordă termen de judecată la data de 03.11.2016, C.6.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016Pe fondul cauzei: Amână cauza la data de 25.10.2016, ora 10.30, C.6, pentru audierea inculpatului D****** S***** în prezenţa apărătorului ales. Asupra măsurii preventive a controlului judiciar: În temeiul art. 208 C.pr.pen. cu art. 215 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar pentru inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL CRISTIAN. Respinge ca nefondate cererile de revocare a măsurii controlului judiciar formulate de inculpaţi, prin apărătorii aleşi. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 27.09.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 27.09.2016În temeiul art. 208 C.pr.pen. cu art. 215 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar pentru inculpatul D****** S*****. În temeiul art. 208 C.pr.pen. cu art. 215 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar pentru inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 05.08.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 05.08.2016AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 5.08.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.08.2016termen verificare măsură control judicia: 04.08.2016 ora 9.00 C.6 direct termen fond:27.09.2016 ora 9.00 C.6 direct Încheiere: I. În temeiul art. 208 C.pr.pen. cu art. 215 C.pr.pen. menţine măsura controlului judiciar pentru inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL CRISTIAN II. În temeiul art. 215 alin.9 C.pr.pen. admite cererile de modificare a obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar, formulate de inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL CRISTIAN şi în consecinţă: Dispune înlocuirea obligaţiei de nu părăsi limita teritorială impusă prin încheierea de şedinţă din 25.03.2016 a Tribunalului Bacău, din dosarul nr. 3689/110/2015., aceea a jud.Galaţi, cu obligarea de nu părăsi ţara pe durata desfăşurării procesului penal. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, IGPR, inculpatului, Poliţiei Mun.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin inculpaţilor. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierilor de şedinţă din 25.03.2016 şi 01.06.2016 ale Tribunalului Bacău, din dosarul nr. 3689/110/2015. III. Respinge cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, formulată de inculpatul DUMTRIU SĂNDEL Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică astăzi 23.06.2016.
Incheiere de sedinta din 23.06.2016În temeiul art. 242 alin.2 C.pr.pen. admite cererea formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului DASCALIUC IONEL-CRISTIAN dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b)să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c)să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d)să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e)să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu celălat inculpat D****** S*****, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Cristian, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 01.06.2016.
Incheiere de sedinta din 01.06.2016termen 23.06.2016 ora 10.00 C6 direct, administrarea probatoriului, amână pronunţarea cu privire la cererea privind modificarea măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar la data de 01.06.2016.
Incheiere de sedinta din 31.05.2016În temeiul art 208 Cpp cu art 215 Cpp menţine măsura controlului judiciar pentru inculpatul D****** S*****. În temeiul art 208 Cpp cu art 218 Cpp menţine măsura arestului la domiciliu pentru inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTINEL. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 13.05.2016.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 13.05.2016DIN LIPSĂ DE TIMP PENTRU DELIBERARE AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU 13.05.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2016TERMEN INTERMEDIAR PT. DISCUTARE ART. 208 CPP LA 12.05.2016 ORA 10.00 C.6 DIRECT TERMEN FOND: 31.05.2016 ORA 10.00 C.6 DIRECT, ADMINISTRAREA PROBATORIULUI Încheiere: I. În temeiul art. 215 alin.9 C.pr.pen. admite cererea de modificare a obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar formulată de inculpatul D****** S***** şi în consecinţă: Permite a lua legătura cu martora IONESCU VIOLETA (fiica inculpatului) şi membrii familiei acesteia. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, IGPR, inculpatului, Poliţiei Mun.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii de şedinţă din 25.03.2016 a Tribunalului Bacău, din dosarul nr. 3689/110/2015. II. Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpaţi şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 26.04.2016. la pronunţare inculpaţii nu au formulat contestaţie
Incheiere de sedinta din 26.04.2016I. Respinge cererea de revocarea măsurii arestului la domiciliu formulată de inculpatul D****** S*****, prin apărătorul ales. În temeiul art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul la domiciliu pentru inculpatul D****** S***** cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului D****** S***** dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu unul cu celălalt, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu cominice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. II. Admite cererea formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN şi în consecinţă: În baza art. 242 al.2 Cpr.pen. înlocuieşte măsura preventivă a arestului preventiv, prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. e C. proc. pen., luată faţă de inculpatul DASCALIUC IONEL CRISTIAN cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, prevăzută de art. 202 alin 4 lit. d C. proc. pe o durată de 60 de zile. În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului DASCALIUC IONEL CRISTIAN obligaţia de a nu părăsi imobilul apartament din mun. Galaţi, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunilor, respectiv coinculpatul D****** S*****, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, pe nicio cale ori alte persoane ce urmează a fi audiaţi în instanţă, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect; În baza art. 221alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Dispune punerea în libertate a inculpatului DASCALIUC IONEL CRISTIAN dacă nu este arestat în altă cauză. Constată că inculpaţii au fost asistaţi de avocaţi aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 25.03.2016.
Incheiere de sedinta din 25.03.2016amână pronunţarea pentru data de 25.03.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.03.2016amână pronunţarea cu privire la starea de arest şi cererile de revocare şi înlocuire - formulate în cauză la data de 23.03.2016. termen fond: 26.04.2016 ora 11.00 C.6 direct, audiere martori
Incheiere de sedinta din 22.03.2016termen fond: 22.03.2015 ora 9.00 C6 direct, administrare probatorii; Admite cererea de înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorul ales, şi în consecinţă: În temeiul art. 208 C.pr.pen. rap. la art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul preventiv pentru inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN cu măsura controlului judiciar. Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului DASCALIUC IONEL-CRISTIAN dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca inculpatul să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpatului obligaţia de a nu lua legătura coinculpatul D****** S*****,, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu cominice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. Constată că inculpatul a avut apărător ales. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 23.02.2016.
Incheiere de sedinta din 23.02.2016DOSAR NR.3689/110/2015 ÎNCHEIERE 10.02.2016 I. În temeiul art. 208 C.pr.pen. rap. la art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul preventiv pentru inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca fiecare inculpat să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu unul cu celălalt, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu cominice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia fiecărui inculpat că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. II. Respinge ca nefondată cererea de revocarea arestului preventiv formulată de inculpatul D****** S*****, prin apărătorul ales. III. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorul ales. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 10.02.2016, ora 10.25 în prezenţa inculpaţilor arestaţi preventiv.
Incheiere de sedinta din 10.02.2016I. În temeiul art. 207 C.pr.pen. rap. la art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul preventiv pentru inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca fiecare inculpat să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu unul cu celălalt, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu cominice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia fiecărui inculpat că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. II. Respinge ca nefondate cererile de revocarea arestului preventiv formulate de inculpaţii D****** S*****, şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorii aleşi. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 08.01.2016.
Incheiere de sedinta din 08.01.2016AP 08.01.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2016I. În temeiul art. 207 C.pr.pen. rap. la art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul preventiv pentru inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca fiecare inculpat să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu unul cu celălalt, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu cominice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia fiecărui inculpat că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. III. Respinge ca nefondată cererea de revocarea arestului preventiv formulată de inculpatul D****** S*****, prin apărătorul ales. IV. Respinge ca nefondată cererea de înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorul ales. V. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorul ales. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. II. În temeiul art. 345 C.pr.pen. respinge excepţia nulităţii actelor procedurale efectuate în faza de urmărire penală şi a excluderii probelor administrate până în prezent, formulate de inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorii aleşi, ca nefondate. În baza art. 346 alin.1 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării Tribunalului Bacău, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, cu rechizitoriul nr. 182/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău -, privind pe inculpaţii: -D****** S***** , sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „trafic de influenţă”, prev. de art. 291 alin.1 C.pen. rap. la art.6 din Legea nr. 78/2000; - DASCALIUC IONEL-CRISTIAN, , sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „trafic de influenţă”, prev. de art. 291 alin.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi „complicitate la trafic de influenţă”, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 291 alin.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/200, ambele cu aplicarea art. 38 alin.1 C.pen. Constă că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi. În temeiul art. 275 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 15.12.2015
Incheiere camera preliminara 219/2015 din 15.12.2015DIN LIPSA DE TIMP PENTRU DELIBERARE AMANA PRONUNTAREA PENTRU 15.12.2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2015DIN LIPSĂ DE TIMP PENTRU DELIBERARE AMÂNĂ PRONUNŢAREA PENTRU 11.12.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2015termen fond: 10.12.2015 ora 9.00 CP6, pt a se depune cereri şi excepţii I. În temeiul art. 207 C.pr.pen. rap. la art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul preventiv pentru inculpaţii D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor D****** S***** şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca fiecare inculpat să respecte următoarele obligaţii: a) Să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu unul cu celălalt, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, , Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu cominice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia fiecărui inculpat că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară, şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care îi revin inculpatului. II. Respinge ca nefondată cererea de revocarea arestului preventiv formulată de inculpatul D****** S*****, prin apărătorul ales. III. Respinge ca nefondată cererea de înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorul ales. IV. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar formulată de inculpatul DASCALIUC IONEL-CRISTIAN prin apărătorul ales. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 24.11.2015.
Incheiere de sedinta din 24.11.2015În temeiul art. 215 C.pr.pen. cu art. 202 alin.4 lit.b C.pr.pen. înlocuieşte arestul preventiv pentru inculpaţii D****** S*****, şi DASCALIUC IONEL-CRISTIAN, cu măsura controlului judiciar, şi în consecinţă: Dispune punerea în libertate sub control judiciar a inculpaţilor D****** S***** şi D******** I**** - C******* dacă nu sunt reţinuţi sau arestaţi în altă cauză. În temeiul art. 215 C.pr.pen. stabileşte ca fiecare inculpat să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Compartimentul „Supraveghere judiciară” de la nivelul Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; d) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Galaţi decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme; f) impune inculpaţilor obligaţia de a nu lua legătura cu unul cu celălalt, cu denunţătorul Palade Onorică, cu martorii audiaţi deja la urmărirea penală: Rachieru Ioan, Muller Sorin, Ionescu Violeta, Moisiu Gigi, Lovin Andy-Acristian, să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale. În temeiul art. 215 alin.3 Cod pr.penală, atrage atenţia fiecărui inculpat că în cazul încălcării cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin.5 C.pr.pen. dispune comunicarea copiei certificate a prezentei încheieri: Serviciul Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor, inculpatului, Poliţiei mun.Galaţi, jud.Galaţi - Biroul Supraveghere Judiciară şi Inspectoratului General de Poliţie de Frontieră, în vederea asigurării respectării obligaţiilor care le revin inculpaţilor. Constată că inculpaţii au avut apărători aleşi. În temeiul art. 275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu astăzi 30.10.2015, ora 14,44, în prezenţa inculpaţilor arestaţi preventiv.
Incheiere de sedinta din 30.10.2015