T******* C*********
InculpatCondamnă inculpatul T******* C********* la o pedeapsă de 6300(şase mii şi trei sute) lei amendă penală, reprezentând un număr de 210 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prevăzută şi sancţionată de art. 334 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art.38 alin.2 C.pen. Condamnă inculpatul T******* C********* la o pedeapsă de 6300(şase mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 210 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată prevăzută şi sancţionată de art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art.38 alin.2 C.pen. În baza art. 38 alin. 2 C.pen. rap. la art. 39 alin. 1 lit. c) C.pen., contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză inculpatului T******* C********* în pedeapsa cea mai grea de 6300 lei amendă penală, reprezentând un număr de 210 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, la care adaugă un spor de 2100 lei amendă penală, reprezentând un număr de 70 de zile amendă a câte 30 lei pe zi, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă de 8400 lei amendă penală, reprezentând un număr de 280 de zile amendă a câte 30 lei pe zi. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 C.pen. potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În baza art. 274 alin. 1 N.C.p.p., obligă T******* C********* la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.12.2015.
Hotarare 394/2015 din 11.12.2015Amână pronunţarea la data de 11.12.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10.12.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.12.2015Fixează termen pentru pronunţare la data de 10.12.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2015Amână judecata cauzei la data de 25 noiembrie 2015, pentru când se emite mandat de aducere pe numele inculpatului, care are termen în cunoştinţă. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, pentru a se prezenta la judecata cauzei şi a-şi preciza poziţia cu privire la procedura simplificată. Atrage atenţia inculpatului, prin apărător, că dacă nu se poate prezenta personal la instanţă pentru a solicita aplicarea procedurii simplificate, are posibilitatea de a se prezenta în faţa autorităţilor din străinătate pentru a încheia o declaraţie autentificată în care să precizeze dacă, în cazul condamnării sale, este de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 noiembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 04.11.2015Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul ales al inculpatului, în vederea pregătirii apărării. Amână judecata cauzei la data de 4 noiembrie 2015, pentru când inculpatul are termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 07.10.2015În baza art. 346 alin. 2 Cod pr.pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.3335/P/2014 din data 19.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava privind pe inculpatul T******* C*********, pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, fapte prev. de art. 334 alin. 1 Cod penal şi art. 335 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 38 alin. 2 Cod penal, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul T******* C********* şi fixează termen pentru judecarea cauzei de către Completul C6 penal pentru data de 7 octombrie 2015, pentru când se va cita inculpatul şi se va emite adresă pentru ataşarea la dosar a fişei de cazier a acestuia. În baza art. 346 alin. 1 Cod pr.pen. prezenta încheiere se va comunica Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi inculpatului. Definitivă. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.09.2015.
Incheiere camera preliminara din 03.09.2015Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare cu privire la verificarea legalităţii sesizării instanţei, a administrării probatoriului şi efectuării actelor de către organele de urmărire penală la data de 3 septembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 02.09.2015