I********* P********** M****************** P***** C******** R**** P****** D* C******** Ş* Î************ A V**********
PârâtS* A***** & B***** S**
ReclamantRespinge cererea formulată de reclamanta S* A***** & B***** S**, în contradictoriu cu pârâta Instituţia Prefectului Judeţului Maramureş - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, ca nefondată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Maramureş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei azi, 05 mai 2016.
Hotarare 1025/2016 din 05.05.2016Amânat pronunţarea hotârârii la data de 05.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.04.2016încuviinţează cererea de acordare a unui termen mai îndelungat formulată de către reprezentantul reclamantului pentru a se pronunţa Curtea de Justiţie Europeană asupra chestiunii timbrului de mediu, jurispridenţa fiind obligatorie pentru justiţia română; pune în vedere reprezentantului reclamantului să depună traducerea înscrisurile de la filele 8-9, sub sancţiunea suspendării.
Incheiere de sedinta din 18.01.2016