Dosar 3737/111/2015 din 29.10.2015

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 3737/111/2015
Data dosar:
29.10.2015
Instanta:
Tribunalul Bihor
Departament:
Secţia a III-a Contencios Administrativ şi Fiscal
Obiect:
pretentii
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.11.2016 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Admite in parte cererea

    Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din legea nr. 554/2004, invocată de pârâtă. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul BANEA RAUL MIHAI, în contradictoriu cu pârâta C*** D* A******** D* S******* B****. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1.928 lei, reprezentând contravaloarea asistenţei medicale transfrontaliere acordată pe teritoriul Ungariei, achitată de reclamant. Respinge în rest pretenţiile reclamantului. Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 noiembrie 2016.

    Hotarare 1989/2016 din 01.11.2016
  • Sedinta din data de 25.10.2016 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână pronunţarea

    În vederea deliberării, amână pronunţarea hotărârii pentru data de 01.11.2016.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2016
  • Sedinta din data de 13.09.2016 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    În vederea completării probaţiunii,

    Incheiere de sedinta din 13.09.2016
  • Sedinta din data de 14.06.2016 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală,

    Incheiere de sedinta din 14.06.2016
  • Sedinta din data de 17.05.2016 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    Faţă de lipsa raportului de expertiză medico-legală,

    Incheiere de sedinta din 17.05.2016
  • Sedinta din data de 19.04.2016 la ora 09:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    Pentru ca reclamantul să se prezinte la SJML Bihor cu actele suplimentare solicitate,

    Incheiere de sedinta din 19.04.2016
  • Sedinta din data de 08.03.2016 la ora 10:00

    Complet: CAF 1
  • Amână cauza

    În vederea completării probaţiunii,

    Incheiere de sedinta din 08.03.2016

Flux dosar


Actualizare GRPD