P*** M****
ReclamantP*** M*****
PârâtP******* C******
PârâtP******* C****** - L* F****** B**** O*****
PârâtP*** M*****
PârâtAdmite cererea precizată, formulată de reclamanta P.M., privind pe pârâţii P.M., P.C. şi P.M., privind ieşirea din indiviziune asupra bunurilor menţionate în titlul de proprietate nr.36636/09.03.1994 emis de Comisia Judeţeană Argeş pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor şi asupra bunurilor rămase în succesiunea defunctului Popa Gheorghe, decedat la 01.03.2015, cu ultimul domiciliu în comuna Aninoasa, judeţul Argeş. Consfinţeşte învoiala părţilor, astfel cum a fost înfăţişată conform înscrisului intitulat „Tranzacţie” semnat la 02.11.2016, ce alcătuieşte dispozitivul prezentei hotărâri. Disjunge cererea de intervenţie formulată în cauză în cauză de intervenientul H.V.-I. în contradictoriu cu P.M., P.M., P.C. şi P.M., având ca obiect acţiune în constatare – pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic şi dispune formarea unui dosar separat, ce urmează a fi repartizat aceluiaşi complet, potrivit art.111 al.4 HCSM nr.1375/2015, în care se fixează termen la 04.01.2017. Dispune restituirea parţială către reclamantă a onorariului achitat în favoarea expertului Mihăilescu Florin Cristinel cu chitanţa nr.7485136/1 din 15.06.2016, anume suma de 500 de lei. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţă publică azi, 2 noiembrie 2016.
Hotarare 2017/2016 din 02.11.2016Încuviinţează solicitarea de amânare a cauzei promovată de apărătorul reclamantului pentru a exista posibilitatea reală de întregire a tranzacţiei, dar şi pentru a se prezenta toate părţile la semnarea acesteia. Prorogă discutarea admisibilităţii în principiu a cererii de intervenţie la termenul următor, precum şi reluarea adresei către expertul cauzei. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 2 noiembrie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 octombrie 2016.
Incheiere de sedinta din 26.10.2016Acordarea unui nou termen pentru ca activitatea judecătorului să se desfăşoare în condiţii de normalitate, echilibru şi reală independenţă, având în vedere Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Câmpulung adoptată la data de 16 septembrie 2016, constituită în conformitate cu dispoziţiile art. 50 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară şi art. 15 – 17 din HCSM nr.1375/2015 prin care, în semn de protest împotriva încercărilor continue ale puterilor legislativă şi executivă de destabilizare a puterii judecătoreşti şi prin aceasta a statului de drept, s-a dispus restrângerea activităţii de judecată la cauzele urgente, între care nu se regăseşte şi prezenta cauză. Stabileşte un nou termen de judecată la data de 26 octombrie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Septembrie 2016.
Incheiere de sedinta din 21.09.2016Încuviinţează solicitarea de efectuare a unei expertize preliminare având ca obiective: - identificarea terenurilor arătate în acţiunea completată, respectiv în întâmpinare; - stabilirea întinderii acestora, a vecinătăţilor şi eventuala corespondenţă cu titlurile de proprietate invocate de părţi; - în măsura în care pe aceste terenuri vor fi identificate construcţii, expertul să stabilească existenţa şi poziţionarea acestora. Prin tragere la sorţi desemnează expert pe domnul Mihăilescu Florin Cristinel, având numărul 16 pe lista cu experţi specialitatea topografie, fixând în beneficiul acestuia şi în sarcina reclamantei un onorariu provizoriu de 600 lei. Fixează termen de judecată pentru realizarea expertizei la 21 septembrie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 15.06.2016Emiterea unor adrese către Camera Notarilor Publici Focşani, judeţul Vrancea şi Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, prin intermediul cărora va comunica situaţia ivită cu privire la declaraţia de renunţare la succesiune a numitei Popa Ecaterina Camelia, autentificată sub nr. 388 din 22 mai 2015 de BNP Duţă Alina din Focşani, care nu vizează succesiunea defunctului Popa Gheorghe decedat la 1.03.2015, cu ultimul domiciliu în comuna Aninoasa, judeţul Argeş, ci un alt defunct purtând acelaşi nume şi decedat la aceeaşi dată - 1.03.2015, care însă a avut ultimul domiciliu în comuna Bilieşti, judeţul Vrancea; se vor înainta copiile declaraţiei de renunţare la succesiune (fila 85) şi încheierii nr. 36/29.10.2015 (fila 36). Încuviinţează la solicitarea reclamantei proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul pârâtului P*** M***** şi proba testimonială cu doi martori ce vor fi prezentaţi de reclamantă la termenul viitor. Prorogă discutarea probei cu expertiză după administrarea celorlalte categorii de probe. La solicitarea pârâtului P*** M***** încuviinţează proba cu înscrisuri. Fixează un nou termen de judecată la data de 15 iunie 2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2016.
Incheiere de sedinta din 18.05.2016