B***** M**** - d****** -****** l* u** i********
ReclamantB***** T****
PârâtB***** G*******
PârâtD****** E*****
PârâtB*********** R****** G*******
PârâtJudecătoria Mangalia Dosar civil nr. 3790/254/2015 Încheiere 13.09.2018 Suspendă judecata acţiunii în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.09.2018. Preşedinte
Incheiere suspendare din 13.09.2018Amână judecarea cauzei. Se va cita reclamantul prin administraţia unităţii sanitare în care acesta este internat, respectiv Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, la adresa acestei instituţii sanitare. Se comunică reclamantului un exemplar al răspunsului la obiecţiuni întocmit de către d-na expert Bogoi Nicolina. Prorogă discutarea aspectelor invocate de pârâţii Stanciu Tudorel şi Stanciu Valentin şi de pârâta Băluţă Georgeta cu privire la răspunsul la obiecţiuni până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 03.05.2018Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Se va cita pârâta Radu Gheorghiţa. Pune în vedere apărătorului pârâtei Băluţă Georgeta, av. Dinuţ Eduard, ca în măsura în care identifică şi adresa reclamantului din Româna să o depună la dosar. Se comunică reclamantului un exemplar al răspunsului la obiecţiuni la adresa ce va fi indicată de pârâta Băluţă Georgeta.
Incheiere de sedinta din 12.04.2018Încuviinţează obiecţiunile formulate de părţi la raportul de expertiză tehnică imobiliară întocmit de către doamna expert Bogoi Niculina. Se va emite adresă către d-na expert Bogoi Niculina pentru a răspunde punctual la obiecţiunile formulate de părţi, adresa urmând a fi însoţită de câte un exemplar al obiecţiunilor formulate de toate părţile. Prorogă discutarea cererii formulată de reclamant privind efectuarea unei expertize topografice până la următorul termen de judecată. Pune în vedere pârâţilor prezenţi la acest termen, respectiv Balaban Maria, Martac Elena şi Băluţă Nicolae că au posibilitatea de a-şi angaja apărător sau de a depune întâmpinare. Se va cita pârâta Radu Gheorghiţa.
Incheiere de sedinta din 22.02.2018Încuviinţează proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul reclamantului, propusă de pârâtă. Se va cita reclamantul cu menţiunea personal la interogatoriu. Pune în vedere pârâtei să prezinte la următorul termen de judecată interogatoriul pentru reclamant, sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează proba cu martorele Anton Iuliana şi Mirică Felicia, propuse de pârâtă. Se vor cita martorele la adresele indicate, respectiv martora Anton Iuliana în sat Zănoaga, str. 1 Mai nr. 154, comuna Dăneasa, jud. Olt şi Mirică Felicia în mun. Mangalia, str. Ion Mecu 1A, jud. Constanţa, cu menţiunea amendării în caz de neprezentare.
Incheiere de sedinta din 11.01.2018Se vor emite adrese către Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Constanţa ?i către Direc?ia pentru Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de date Bucureşti pentru a înainta instanţei fişa de evidenţă personală a defunctului B***** T****, decedat în cursul procesului, din care să rezulte şi persoanele care au calitatea de soţie supravieţuitoare şi, eventual, copii ai acestuia. Prorogă discutarea cererii de suspendare formulată de apărătorul pârâtei Băluţă Georgeta, av. Dinuţ Eduard, până la următorul termen de judecată. Prorogă discutarea obiecţiunilor formulate de părţi la raportul de expertiză până la următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului şi dispune emiterea unei adrese către Primăria com.Costineşti pentru a înainta anexa nr.24 de pe urma defunctului B***** T**** în măsura în care s-a întocmit acest înscris. Se va emite adresă către Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor pentru a înainta instanţei fişa de evidenţă personală a defunctului B***** T**** din care să rezulte şi persoanele care au calitate, eventual de soţie supravieţuitoare şi de copii ai acestuia. Prorogă discutarea obiecţiunilor formulate de părţi la raportul de expertiză, până la următorul termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 21.09.2017Admite cererea de amânare. Amână judecarea cauzei. Pune în vedere părţilor ca eventualele obiecţiuni la raportul de expertiză să fie depuse la dosar cu cel puţin 10 zile înaintea următorului termen de judecată. Se va emite adresă către Primăria comunei Costineşti pentru a înainta instanţei un extras de pe actul de deces al pârâtului B***** T****. Se va emite adresă către grefierul şef din cadrul Judecătoriei Mangalia pentru a înainta instanţei o copie a fişei de evidenţă a defunctului B***** T**** din care să reiasă eventualii membrii ai familiei acestuia.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Având în vedere că prin Hotărârea nr.145 din 09.02.2017, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât transferul domnului judecător Bădescu Corneliu-Marius, preşedintele completului de judecată C3, la Judecătoria Ploieşti, începând cu data de 01.04.2017, Având în vedere că pentru termenul de astăzi era programat domnul preşedinte David Anton-Cristian spre a asigura conducerea şedinţei , Având în vedere că acesta se află în imposibilitate de a asigura conducerea şedinţei, se va dispune repartizarea ciclică a dosarului. În acest scop, va fi înaintat dosarul nr.3790/254/2015 către judecătorul desemnat cu supravegherea, coordonarea şi controlul activităţii de repartizare aleatorie şi ciclică a dosarelor, urmând ca părţile să fie citate pentru completul şi termenul care se vor stabili ulterior. D I S P U N E: Se înaintează dosarul nr.3790/254/2015 către judecătorul desemnat cu supravegherea, coordonarea şi controlul activităţii de repartizare aleatorie şi ciclică a dosarelor în vederea repartizării prin sistemul ciclic, urmând ca părţile să fie citate pentru completul şi termenul care se vor stabili ulterior. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2017.
Incheiere de sedinta din 20.04.2017Lipsa raportului de expertiză.Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul convenţional al pârâtului B***** G*******, av.Cerchez Elena. Pune în vedere reprezentantului convenţional al reclamantului să facă precizări scrise pe care să le depună la dosarul cauzei în cel mult 10 zile de la data şedinţei , cu privire la împrejurările în care s-a procedat la consemnarea răspunsurilor la interogatoriile comunicate. Admite cererea de încuviinţare a probei testimoniale solicitată de reprezentantul convenţional substituent al pârâtei Băluţă Georgeta la termenul de astăzi. Ia act de angajamentul asigurării prezenţei martorei la termenul de judecată stabilit. Ia act de precizarea verbală a reprezentantului convenţional substituent al pârâtei Băluţă Georgeta în sensul că va înmâna personal reprezentantului convenţional al reclamantului un exemplar al înscrisului depus la dosar. Se emite o nouă adresă către expertul desemnat în cauză, doamna Bogoi Nicolina cu menţiunea de a efectua expertiza tehnică judiciară tehnică imobiliară având obiective : identificarea şi stabilirea preţului actualizat de vânzare al terenurilor valorificate. Adresa către doamna expert va mai purta menţiunea ca raportul de expertiză ce urmează a fi întocmit să fie depus la dosarul cauzei cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată stabilit. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea de şedinţă din data de 12.01.2017 în sensul de a se reţine corect :’’ ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 12.01.2017’’, în loc de : ’’ ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN DATA DE 03.11.2016’’, cum din eroare s-a consemnat.
Incheiere de sedinta din 23.02.2017Lipsa raportului de expertiză dispus a se efectua în cauză.
Incheiere de sedinta din 12.01.2017Administrarea probatoriului încuviinţat de instanţă.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Pentru a se comunica cererea către pârâţii introduşi în cauză la termenul anterior.Dispune detaşarea de la dosar a înscrisurilor numerotate de la fila 104 până la fila 123 reprezentând cererea de chemare în judecată, cererea completatoare şi înscrisurile ataşate care au fost depuse de către reclamant şi comunicarea acestora către pârâţii Stanciu Tudorel şi Stanciu Valentin cu menţiunea depunerii întâmpinării cu cel puţin 10 zile înaintea termenului de judecată fixat. Se vor cita pârâţii care nu au termen în cunoştinţă .
Incheiere de sedinta din 22.09.2016pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 19.05.2016