G******** M******
ReclamantS******* J******* D* U****** T*********
PârâtAdmite cererea.
Hotarare 1459/2016 din 12.09.2016conţinutul concluziilor raportului de expertiză. Pune în vedere reclamantei prin avocat ca, în măsura în care are alte obiecţiuni la refacerea raportului de expertiză, să le depună cu 5 zile înaintea termenului de judecată pentru ca instanţa să ia cunoştinţă de acestea şi pentru a le pune în discuţia părţilor. Se va comunica un exemplar al raportului de expertiză pârâtului. Ia act că s-a depus dovada achitării suplimentului de onorariu.
Incheiere de sedinta din 21.06.2016Ia act că reclamanta nu are obiecţiuni la raportul de expertiză . Admite în parte cererea formulată de expert privind majorarea onorariului şi dispune majorarea onorariului cu suma de 300 lei. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună dovada achitării onorariului în termen de 5 zile iar în măsura în care nu are posibilităţi materiale să formuleze cerere de ajutor public judiciar. Din oficiu, se va emite adresă la expert să refacă raportul de expertiză şi să calculeze drepturile salariale conform cererii de chemare în judecată începând cu 24 august 2012 la zi, să precizeze dacă faţă de legile promulgate în anul 2015 respectiv când acestea au fost majorate cu 25% pentru salariaţii din sistemul sanitar s-au egalizat salariile personalului cu aceeaşi vechime şi aceeaşi funcţie
Incheiere de sedinta din 23.05.2016Acordă termen pentru a da posibilitatea părţilor să ia cunoştinţă de conţinutul concluziilor raportului de expertiză. Pune în vedere reclamantei prin avocat ca, în măsura în care are alte obiecţiuni la refacerea raportului de expertiză, să le depună cu 5 zile înaintea termenului de judecată pentru ca instanţa să ia cunoştinţă de acestea şi pentru a le pune în discuţia părţilor. Se va comunica un exemplar al raportului de expertiză pârâtului. Prorogă a se pronunţa asupra majorării onorariului, după ce părţile vor lua cunoştinţă de concluziile raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 09.05.2016Admite cererea de înlocuire a expertului Cosac Alexandru cu expert Oancea Viorel.
Incheiere de sedinta din 14.03.2016Admite cererea de înlocuire a expertului Ioniţă Dumitru cu expert Cosac Alexandru
Incheiere de sedinta din 01.02.2016Încuviinţează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi proba cu expertiză specialitatea contabilitate.
Incheiere de sedinta din 07.12.2015Acordă termen pentru care apărătorul reclamantei să depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înţelege să se folosească în dublu exemplar, certificate, pentru a fi comunicate şi părţii adverse
Incheiere de sedinta din 09.11.2015