S* M* I***** E***** S**
CreditorP** M**** M***** C******
DebitorHOT. 20.01.2016. Admite cererea formulată de creditoarea S.C. M.W. IMPORT EXPORT S.R.L. în contradictoriu cu debitorul MATEI MARIAN-CLAUDIU –PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ. Obligă pe debitor să-i plătească creditoarei, în termen de 20 de zile de la comunicarea prezentei ordonanţe, suma de 691,15 lei reprezentând contravaloarea produselor achiziţionate potrivit facturii nr. 56522 din 24.10.2012 emisă de creditoare, suma de 2949,83 lei reprezentând penalităţi de întârziere aferente, datorate în baza art. 8 din contractului de livrare intervenit între părţi sub nr. 3334 din 09.08.2012 şi calculate până la data de 30.09.2015, precum şi penalităţi de întârziere contractuale de 0,4% pe zi de întârziere calculate în continuare, începând cu data de 30.09.2015 şi până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă pe debitoare la plata către creditoare a sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru, onorariu avocat ales). Cu drept la cerere în anulare în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea în anulare se depune la Judecătoria Mangalia. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.01.2016.
Hotarare 54/2016 din 20.01.2016ÎNCHEIERE/09.12.2015.Admite cererea de amânare a judecării cauzei formulată de creditoare prin reprezentant convenţional. Se va cita debitoarea la sediul indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată precum şi în modalităţile prevăzute de dispoziţiile art. 167 din Codul de procedură civilă, respectiv prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi prin publicarea citaţiei pe portalul Judecătoriei Mangalia şi într-un ziar central de largă răspândire. Se va emite adresă către Baroul de avocaţi Constanţa pentru numirea unui curator pentru debitoare, în conformitate cu dispoziţiilor art. 58 din noul Cod de procedură civilă, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de către barou, care să reprezinte interesele debitoarei până la finalizarea procesului. Pune în vedere creditoarei, prin reprezentant convenţional, ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei potrivit dispoziţiilor art. 242 Cod pr. civilă, dovada citării debitoarei prin publicitate, respectiv prin publicarea citaţiei într-un ziar central de largă răspândire şi cu respectarea cerinţelor impuse de art. 167 alin. 4 Cod procedură civilă, şi să achite în contul Baroului de Avocaţi Constanţa remuneraţia cuvenită curatorului desemnat pentru debitoare, în sumă de 278 lei. Amână judecarea cauzei. Stabileşte termen de judecată la data de 20.01.2016. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 09.12.2015.
Incheiere de sedinta din 09.12.2015