P******** D* P* L**** J********** O******
ApelantM**** M***** G*******
Intimat InculpatÎn baza art. art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, împotriva sentinţei penale nr. 163 din 19.12.2014 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în dosarul nr. 381/273/2014. Desfiinţează sentinţa atacată şi rejudecând: În baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi art. 396 alin. 10 C. proc. pen., condamnă inculpatul M..M.G. la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art. 71 al.1 Cod penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II a şi b Cod penal din 1969 (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 Cod penal din 1969 suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 8 luni, stabilit în conformitate cu prev. art. 82 Cod penal din 1969. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal din 1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 440 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat la prima instanţă. În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20.10.2015.
Hotarare 1029/2015 din 20.10.2015În temeiul art. 391 alin. 1 C.p.p. stabileşte termen pentru pronunţare la data de 20 octombrie . Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 octombrie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.10.2015Încuviinţează cererea de amânare formulată de către inculpat. Amână judecarea apelului la data de 19.10.2015
Incheiere de sedinta din 21.09.2015