C***** A*****
InculpatC******** V***** I*****
InculpatC***** G******
Parte responsabilă civilmenteC***** I****** M****
Parte responsabilă civilmenteC******** N****** V*****
Parte responsabilă civilmenteConstată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 511 Cod procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 253/19.07.2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, privind punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice, luată faţă de inculpatul-minor COJOCARIU VASILE-IULIAN. Dispune ca, în termen de 30 de zile de la momentul prezentării minorului în faţa judecătorului delegat cu executarea, să se stabilească programul zilnic pe care minorul trebuie să îl respecte şi activităţile pe care trebuie să le îndeplinească, urmând ca asistarea zilnică să înceapă cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea acestui program. Pune în vedere Serviciului de Probaţiune Botoşani să comunice judecătorului delegat data începerii asistării zilnice. Fără cale de atac. Pronunţată în Camera de Consiliu astăzi, 25.11.2016.
Incheiere de sedinta din 25.11.2016Acordă un nou termen pentru punerea în executare a măsurii educative luată faţă de inculpatul-minor Cojocariu Vasile-Iulian, respectiv la data de 25.11.2016, ora 12.00, pentru când se vor cita din nou inculpatul-minor, persoanele desemnate cu supravegherea, precum şi Serviciul de Probaţiune Botoşani.
Incheiere de sedinta din 28.10.2016Acordă un nou termen pentru punerea în executare a măsurii educative luată faţă de inculpatul-minor Cojocariu Vasile-Iulian, respectiv la data de 28.10.2016, ora 12.00, pentru când se vor cita din nou inculpatul-minor, persoanele desemnate cu supravegherea, precum şi Serviciul de Probaţiune Botoşani.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016Acordă un nou termen pentru punerea în executare a măsurii educative luată faţă de inculpatul-minor Cojocariu Vasile-Iulian, respectiv la data de 29.09.2016, ora 12.00, pentru când se vor cita din nou inculpatul-minor, persoanele desemnate cu supravegherea, precum şi Serviciul de Probaţiune Botoşani
Incheiere de sedinta din 16.09.2016Acordă un nou termen pentru punerea în executare a măsurii educative luată faţă de inculpatul-minor XX, respectiv la data de 16.09.2016, ora 09,00, pentru când se vor cita din nou inculpatul-minor, persoanele desemnate cu supravegherea,inclusiv cu mandatde aducere, precum şi Serviciul de Probaţiune Botoşani.
Incheiere de sedinta din 25.08.2016Acordă un nou termen pentru punerea în executare a măsurii educative luată faţă de inculpatul-minor XX, respectiv la data de 25.08.2016, ora 09,00, pentru când se vor cita din nou inculpatul-minor, persoanele desemnate cu supravegherea, precum şi Serviciul de Probaţiune Botoşani.
Incheiere de sedinta din 11.08.2016Acordă termen la data de 11.08.2016, pentru punerea în executare a măsurii educative, luată faţă de minoul Cojocariu Vasile-Iulian. Constată îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 511 Cod procedură penală coroborate cu dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 253/19.07.2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, privind punerea în executare a măsurii educative neprivative de libertate a asistării zilnice, luată faţă de minorul C***** A*****.
Incheiere de sedinta din 29.07.2016Ia faţă de inculpaţii: 1. C***** A*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal; 2. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal; 3. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal; 4. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal; 5. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal toate cu aplicarea prevederilor art. 38 alin. 1 şi art. 113 alin. 2 din Codul penal şi 2. Cojocariu Vasile -Iulian, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: 1. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal; 2. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal; 3. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal; 4. furt calificat, faptă prev. de art. 228 al. 1, art. 229 al. 1 lit. b şi d din C. penal cu aplicarea art. 38 al. 1 şi art. 113 al. 2 din C. penal toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 şi art. 113 alin. 2 din Codul penal, măsura educativă a asistării zilnice prevăzută de art. 115 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod penal pe o durată de 6 luni de zile. Obligă inculpaţii C***** A***** şi Cojocariu Vasile –Iulian să: - reia imediat cursurile şcolare; - nu se apropie şi să nu comunice între ei cât şi cu părţile vătămate; - să respecte programul stabilit de Serviciul de Probaţiune; - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune conform orarului şi la datele fixate de acesta şi să respecte condiţiile de desfăşurare a activităţii; - să se supună măsurilor de control. Încredinţează supravegherea măsurilor luate faţă de inculpaţii C***** A***** şi C******** V***** I***** Serviciului de Probaţiune Botoşani. Atrage atenţia inculpaţilor C***** A***** şi C******** V***** I***** că nerespectarea, cu rea credinţă, a condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse va conduce la prelungirea sau înlocuirea măsurii educative luate. Constată încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpaţi şi dispune punerea acestora , de îndată, în libertate. Obligă inculpaţii în solidar cu părţile responsabile civilmente C***** G******, C***** I****** M****, C******** N****** V***** şi Cojocariu Maria de a plăti părţii civile Ion Florin Valeriu suma de 400 lei cu titlu de despăgubiri civile, iar părţii civile Lazăr Bogdan Florin suma de 200 lei cu acelaşi titlu. Constată că părţile vătămate Murgu Teofil-Augustin şi Vatamanu Ilie- Liviu nu au avut pretenţii civile în această cauză. Obligă fiecare inculpat, în solidar cu partea sa responsabilă civilmente, a plăti statului câte 410 lei cheltuieli judiciare din care onorariile avocaţilor din oficiu, a câte 360 lei, vor fi plătite avocaţi Amarie Ovidiu Mihail şi Filip Marlena din cadrul Baroului Dorohoi. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă nepublică.
Hotarare 550/2016 din 09.06.2016În temeiul art. 208 cu rap. la art. 243 Cod procedură penală constată că nu mai subzistă temeiurile care au determina luarea măsurii arestării preventive a inculpatului C***** A*****. În temeiul art. 218 şi urm. Cod procedură penală, înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului minor C***** A***** cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile începând cu data de astăzi, 12 mai 2016 până la data de 10 iunie 2016, inclusiv. În temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală, pe timpul cât se află sub măsura preventivă a arestului la domiciliu inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: - să nu părăsească imobilul unde locuieşte efectiv din Dorohoi, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza şi se a se supune unor restricţii stabilite de acesta; - Să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; - să nu comunice cu persoanele vătămate Lazăr Bogdan Florin, domiciliat în Dorohoi, jud. Botoşani, Murgu Teofil Augustin, domiciliat în Dorohoi, jud. Botoşani, Ion Florin Valeriu domiciliat în Dorohoi, jud. Botoşani şi Vatamanu Ilie-Liviu domiciliat în Dorohoi,jud. Botoşani, sau membrii de familie ai acestora, cu alţi participanţi la comiterea infracţiunii, respectiv cu coinculpatul Cojocariu Vasile-Iulian, care în prezent este arestat la domiciliu, cu martorii Lăcatuşu Marius Iulian, Irimiciuc Daniel, şi Prisacaru Mitică. În temeiul art. 221 alin.4 şi 11 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că în cazul în care, pe durata măsurii arestului la domiciliu, încalcă, cu rea-credinţă, măsura dispusă sau obligaţiile care îi revin ori există suspiciunea rezonabilă că a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, instanţa de judecată, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, în condiţiile prevăzute de lege. Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul în care locuieşte pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. Dispune punerea în libertate a inculpatului C***** A*****, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 1/JUD din 25 februarie 2016 emis de Judecătoria Dorohoi, la expirarea duratei arestării preventive menţinută prin încheierea din 14 aprilie 2016 a Judecătoriei Dorohoi, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Amână judecarea cauzei la data de 09 iunie 2016, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când: -se va relua citarea celor doi inculpaţi; -se vor cita părţile responsabile civilmente; - se va verifica adresa de domiciliu a martorului Prisacaru Mitică şi se va cita cu mandat de aducere la adresa rezultată; -se va reveni cu adrese către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru a se solicita referatele de evaluare ale celor doi inculpaţi minori; Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Dată în şedinţa nepublică, astăzi, 12 mai 2016, ora 12:30.
Incheiere de sedinta din 12.05.2016se amână cauza pentru a se reveni la Serviciul de Probatiune în vedere înaintării referatelor de evaluare, a se cita martorii cu mandate de aducere şi a se relua citarea inculpatilor în penitenciar
Incheiere de sedinta din 14.04.2016se acordă termen în vederea solicitării de la Serviciul de Probatiune areferatelor de evaluare privind pe inculpaţi şi a se cita din nou martorii în vederea audierii
Incheiere de sedinta din 31.03.2016Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor minori: 1. C.A., şi 2. C.V.I. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25 februarie 2016 până la data de 25 martie 2016 inclusiv. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă, pe numele inculpaţilor C.A.şi C.V.I. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestora. Onorariul apărătorilor din oficiu, în cuantum de câte 130 lei pentru fiecare, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei, pentru avocat Filip Marlena şi avocat Amarie Ovidiu Mihail din cadrul Baroului Botoşani. Fixează termen de judecată la data de 31 martie 2016, termen dat în cunoştinţa celor prezenţi şi pentru când vor fi citaţi martorii în vederea audierii. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Dată în şedinţa nepublică, astăzi, 25 februarie 2016, ora 13:30.
Incheiere de sedinta din 25.02.2016se acordă un nou termen având în vedere lipsa inculpaţilor, a părţilor responsabile civilmente , urmând a se relua procedura de citare cu aceştia cu mandate de aducere precum şi citarea martorilor şi celorlalte părţi care nu au TC
Incheiere de sedinta din 28.01.2016Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a întocmirii actelor de procedură. Dispune începerea judecăţii şi fixează termen la 28 ianuarie 2016. Se vor cita părţile şi martorii. Avocat din oficiu. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu.
Incheiere camera preliminara din 10.12.2015