H******* M****
ReclamantH******* G*******
PârâtH******* G******* (** f******** G********
PârâtÎn temeiul art. 406 Cod procedură civilă ia act de renunţarea la judecata cererii formulată de reclamanta H******* M**** în contradictoriu cu pârâtul H******* G*******. Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.11.2015.
Hotarare 5511/2015 din 20.11.2015Acordă termenul solicitat în vederea prezentării reclamantei pentru a renunţa la judecată, ori depunerii unui înscris semnat de aceasta care să ateste că renunţă la judecată. Pune în vedere reclamantei prin apărător să procedeze la citarea pârâtului într-un ziar de largă răspândire pentru termenul următor. Pârâtul se va cita la domiciliul cunoscut, prin afişare la uşa instanţei şi pe portalul instanţei, precum şi la adresa indicată de I.P.J Suceava, respectiv în municipiul Tulcea, str.Bizamului nr.33, jud.Tulcea (la fam.Miron Gheorghe).
Incheiere de sedinta din 30.10.2015