F*** D***** G*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** P***** S*** N** 1* S***** G******
IntimatRespinge plângerea contravenţională, ca neîntemeiată. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Câmpulung. Pronunţată în şedinţa publică din 29.03.2016. PREŞEDINTE
Hotarare 615/2016 din 29.03.2016Admite cererea de amânare formulată de petent prin apărătorul ales. Acordarea unui nou termen pentru prezentarea în vederea audierii a martorului din acte C. A., care urmează a fi citat şi a martorului F. E. încuviinţat petentului, prin diligenţă proprie, sub sancţiunea decăderii, urmând ca la termenul următor să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen . Pentru administrare probe, Amână judecarea cauzei la 29 Martie 2016, C2 Sala 2ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor în conformitate cu art.229 C. proc. civilă şi pentru când va fi citat martorul din acte C. A. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 23 Februarie 2016.
Incheiere de sedinta din 23.02.2016Admite cererea de probatoriu formulată de petent prin plângere şi de intimat prin întâmpinare. În conformitate cu dispoziţiile art.255–258 Cod procedură civilă, Încuviinţează părţilor proba cu înscrisuri solicitată de petentă prin plângere şi de intimat prin întâmpinare. Constată că proba cu înscrisuri este deja administrată de părţi încă din procedura prealabilă, scrisă. Încuviinţează petentului proba cu un martor, fiind nominalizată numita F. E., pe care petentul s-a obligat a o prezenta prin diligenţă proprie în vederea audierii la termenul următor. Din oficiu, în condiţiile art. 22 Cod proc.civ, constată necesar a fi citat martorul C. A., indicat în procesul verbal de contravenţie contestat în prezenta cauză şi în întâmpinarea depusă la fila 19 dosar să se prezinte pentru audiere la termenul următor. În baza art.238 Cod proc.civilă, instanţa estimează durata necesară pentru cercetarea procesului, 3 luni. Constată că la 08 Ianuarie 2016, cu adresa nr.1694143/06.01.2016 Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş – SPR. NR. 14 SCHITU GOLEŞTI a comunicat istoric sancţiuni, din care rezultă că petentul mai figurează cu alte 2 abateri. Pentru administrare probe, Amână judecarea cauzei la 23 Februarie 2016, C2 Sala 2ora 8,30 termen dat în cunoştinţă părţilor . Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19 Ianuarie 2016.
Incheiere de sedinta din 19.01.2016