G***** R***** A** - l* C*** d* a***** C***** ş* A********
ReclamantU************ S**** H**** B********
PârâtM********* E******** N******** (******* P*** M*******
Chemat în garanţieAdmite acţiunea formulată de reclamanta Ghideu Ramona-Ana în contradictoriu cu pârâta Universitatea „Spiru Haret”, ca întemeiată. Obligă pârâta Universitatea „Spiru Haret” să elibereze reclamantei diploma de licenţă şi suplimentul de diplomă pentru titlul „Licenţiat în Istorie”, în termen de 30 de zile de la devenirea irevocabilă a hotărârii. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de chematul în garanţie Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Universitatea „Spiru Haret” în contradictoriu cu chematul în garanţie Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (fost Ministerul Educaţiei Naţionale), ca întemeiată. Obligă chematul în garanţie să aprobe, la solicitarea pârâtei, tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licenţă şi suplimentul la diploma de licenţă, pentru reclamantă. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Obligă chematul în garanţie să plătească pârâtei suma de 670 lei, reprezentând cheltuieli de judecată aferente cererii de chemare în garan?ie. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bihor. Pronunţată în şedinţă publică azi, 31 martie 2015.
Hotarare 1071/2015 din 31.03.2015În vederea deliberării amână pronunţarea cauzei la data de 31.03.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2015